OraNoua.ro
Publicat în 2 iulie 2014, 19:12 / 35 elite & idei

Mișu Negrițoiu: ASF va avea o nouă politică de recrutare și promovare a personalului începând cu 1 iulie 2014

Mișu Negrițoiu: ASF va avea o nouă politică de recrutare și promovare a personalului începând cu 1 iulie 2014

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea, începând cu 1 iulie 2014, o nouă politică de recrutare și promovare a personalului, aprobată la sfârșitul săptămânii trecute de către Consiliul ASF.

Potrivit unui comunicat al ASF remis luni AGERPRES, printre cele mai importante aspecte pe care le reglementează noua politică în materie de resurse umane se numără metodele de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor vacante, principiile pe care se bazează recrutarea și selecția viitorilor angajați, criteriile generale de eligibilitate, precum și condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unor funcții de conducere în cadrul ASF.

‘ASF este o instituție de excelență și de aceea vrem ca toți cei care lucrează în cadrul Autorității să fie specialiști de înaltă ținută morală și profesională. Noua procedură de recrutare și selecție stabilește criterii și metodologii care ne vor ajuta să avem în cadrul organizației, în proporție majoritară, profesioniști desăvârșiți’, a declarat președintele ASF, Mișu Negrițoiu.

Conform ‘Politicii de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor în structura organizatorică a ASF’, care intră în vigoare de la 1 iulie 2014, ocuparea posturilor vacante în cadrul Autorității se face printr-o selecție externă și internă desfășurată simultan, pentru a asigura echilibru, competitivitate și deschidere către piață.

Recrutarea în ASF se face prin concurs (test profesional, evaluarea compatibilității cu postul prin testare psihometrică și interviu, interviul socio-profesional) la care participă cel puțin trei candidați interni și externi pentru fiecare post în parte.

De asemenea, ASF a lansat și Programul Tinere Talente, dedicat atragerii de tineri absolvenți ai facultăților, masteratelor, doctoratelor de profil, precum și recrutării de tineri angajați care să se implice în procesul de redresare și dezvoltare a instituției.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe