de Alexandru Lazescu

În ciuda agresiunii explicite rusești și a revizuirii deschise a granițelor naționale, lucru fără precedent de la acțiunile similare întreprinse de Hitler și Stalin în perioada celui de-al doilea război mondial, UE nu pare încă pregătită să ofere un răspuns adecvat.

După alegerea lui Jean-Claude Juncker în funcția de președinte al Comisiei Eu­ro­pene, la sfârșitul săptămânii trecute au fost desemnați ocupanții celorlalte două poziții de vârf, președintele Consiliului European și Înal­tul Reprezentant al UE pentru politică externă. Pri­mul demers în acest sens, consumat cu câteva săp­tă­mâni în urmă, eșuase. La această a doua încercare lu­crurile au curs însă liniștit. Donald Tusk, actualul pre­mier al Poloniei, și Federica Mogherini, ministrul de Ex­terne al Italiei, ale căror nume erau deja vehiculate în pre­să, au primit fără pro­bleme bi­ne­cu­vân­ta­rea șefilor de stat și de guvern din Uniune (Dalia Grybauskaitė, pre­ședinta Lituaniei, s-a abținut totuși la vo­tul pentru Mo­ghe­rini, acuzată de sim­pa­tii rusofile), urmare a unor complicate ne­gocieri de culise, în care meritele per­so­nale ale celor în cauză au contat destul de puțin. Prevalente sunt tot felul de aran­ja­mente care iau în calcul afilierea politică și națională sau sexul celor nominalizați.

Inițial, țările baltice și Polonia s-au opus numirii lui Mogherini, în funcție ca mi­nis­tru de Externe de doar șase luni. Însă no­mi­nalizarea lui Donald Tusk, un gest sim­bolic important pentru Europa de Est, pri­vită cu simpatie atât de frontul țărilor cri­tice la adresa Rusiei, cât și de David Ca­me­ron, plus tot felul de alte aranjamente au deblocat situația. Deși din punct de ve­de­re tehnic atribuțiile postului sunt relativ limitate, este fără îndoială vorba de un gest simbolic important. Socialiștii l-au ac­ceptat pe Tusk la schimb cu poziția de șef al diplomației europene, plus cea de co­mi­sar pentru Economie, între altele și ca urmare a de­mer­surilor lui François Ho­l­lan­de, care dorește să o obțină pe cea de-a doua pentru Fran­ța, prin Pierre Mos­co­vici. Cum, pe deasupra, era obligatoriu să fie și o fe­meie într-o poziție de prim rang, iar tânărul premier al Italiei, Matteo Renzi, ob­ținuse un rezultat excelent la ultimele ale­geri europarlamentare, co­le­gii săi socialiști nu l-au putut refuza, așa că, în cele din ur­mă, Federica Mogherini a obținut pos­tul.

Articolul integral poate fi citit doar in editia print a revistei 22, pe care o puteti cumpara de la chioscurile de ziare, prin abonament la Posta sau la sediul redactiei, sau dupa modalitatile pe care le gasiti la adresa urmatoare: http://www.revista22.ro/abonamente.php.