OraNoua.ro
Publicat în 10 septembrie 2014, 16:05 / 36 elite & idei

Cristi Danileț: Inspecția Judiciară a găsit ca nefondate acuzele aduse

Cristi Danileț: Inspecția Judiciară a găsit ca nefondate acuzele aduse

  Inspecția Judiciară a finalizat verificările efectuate cu privire la judecătorul Cristi Danileț și a constatat că întocmirea și distribuirea de către acesta a unor teste tip grilă cu privire la noile coduri nu încalcă vreo dispoziție legală.

                  În data de 30 iulie 2014 pe site-ul www.ziuanews.ro a fost publicat un articol prin care s-a acreditat ideea că activitatea domnului judecător Cristi Danileț de elaborare a unor  teste-grilă și distribuirea lor prin intermediul unei asociații non-guvernamentale ar încălca dispozițiile legale cu privire la incompatibilități, interdicții și conflicte de interese, atât timp cât acesta exercită funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și este formator al Institutului Național al Magistraturii.

               Pentru verificarea celor semnalate, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și, prin rezoluția din 14 august 2014, a clasat sesizarea.

               Pentru a dispune această soluție, s-a constatat că, potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, judecătorii pot participa la elaborarea unor lucrări științifice. Or, întocmirea unor teste în materia dreptului penal și a procedurii penale, precum și publicarea acestora, pe suport de hârtie ori în format electronic, indiferent că sunt distribuite gratuit sau contra-cost, reprezintă o activitate de elaborare a unor lucrări științifice. Mai mult, domnul judecător Cristi Danileț a postat aceste teste pe internet, de unde au putut fi preluate în mod liber și chiar valorificate de către toți cei interesați.

                De asemenea, s-a constatat lipsa vreunui conflict de interese în ce-l privește pe domnul judecător Cristi Danileț. Astfel, fiind în concediu de odihnă, acesta nu a participat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii din data de 3 iulie 2014, când a fost aprobată componența comisiilor de elaborare subiecte, de soluționare contestații și de examinare la interviul pentru concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii și în magistratură aflate în derulare în prezent.

                 Pentru modul în care site-ul respectiv a deturnat realitatea și pentru calomniile repetate aduse la adresa domnului judecător Cristi Danileț, acesta a decis acționarea în judecată a redactorului respectiv și a societății comenrciale care editează publicația, solicitând daune morale în cuantumul de 50.000 euro. Suma care va fi astfel obținută va fi folosită pentru plata unor profesori, practicieni și studenți care vor alcătui teste-grile pentru toate cele patru noi coduri, care vor fi postate pe internet pe un site ce va fi special creat în acest scop și unde aceste teste-grilă vor fi accesate gratuit de către toți cei interesați să își însușească noile reglementări.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe