de Ionel Niţu

Am sintetizat diferenţele dintre modurile de abordare a analizei de intelligence, pe trei factori critici („cei 3 P”), sub forma unui tabel:

În cuvântul înainte la un volum publicat de Moore[1], Treverton susţine că, în limbajul specialiştilor, paradigma de intelligence şi a analizei de intelligence s-a schimbat, datorită schimbării ţintelor, sfârşitului Războiului Rece şi a mutării accentului intelligence de la provocări tip „puzzle” la cele tip „mister”.

„De exemplu, a răspunde la întrebarea câte arme nucleare are URSS este cel mai adesea un puzzle, pe care intelligence trebuie să-l umple cu piese disparate. Puzzle-urile sunt acele întrebări care obţin un răspuns definitiv de principiu. A răspunde la întrebarea dacă e posibil ca RPD Coreeană să oprească programul nuclear este un mister. Misterele sunt acele întrebări la care nu se poate răspunde cu certitudine. Nimeni nu ştie răspunsul, nici măcar Kim Jong Il. Pentru puzzle, intelligence încearcă să producă un răspuns. Dacă intelligence eşuează, atunci puzzle poate deveni mister.”[2]

Cum am arătat deja, mulţi autori susţin că ciclul tradiţional de intelligence trebuie remodelat pentru ca modelul de analiză să răspundă schimbărilor rapide ale mediului de securitate şi, pe acest fond, necesităţilor consumatorilor (centrării activităţii pe o ţintă-model concentrică) în aşa fel încât cooperarea producător-consumator să poată beneficia de avantajele generate de expansiunea tehnologiei informaţiei. Noua paradigmă va fi modelată de relaţia producător-consumator, mai ales de schimbarea acestuia din urmă.

„Ca o consecinţă, în 2015 beneficiarul va defini diferit relaţiile cu organizaţia de intelligence – schimbând accentul de la modelul actual centrat pe produs spre un nou model interactiv, care şterge distincţia dintre producător şi consumator.”[3]

Realizând un portret al „generaţiei Y” în anul 2015, ODNI consideră că intelligence trebuie să ţină seama că viitorii consumatori:

– sunt născuţi în anii ‘80;

– nu au amintiri semnificative despre epoca Reagan sau Războiul Rece;

– sunt „nativi digital” care au avut telefon mobil încă din perioada şcolii;

– şi-au luat aproape toate ştirile doar de pe Internet;

– evenimentele din 11 septembrie 2001 le-au schimbat dramatic experienţa de şcoală;

– le place să rezolve sarcini multiple şi în echipă;

– sunt în mod curent la a treia carieră (nu la al treilea loc de muncă);

– munca la domiciliu (cu calculatorul) este un mod de viaţă;

– sunt pricepuţi în accesarea şi evaluarea rapidă de cunoştinţe din domeniul public.

O altă componentă a noii paradigme este schiţată de Nolte[4] şi are legătură cu propunerea mea de constituire a unei noi categorii de INT-uri, şi anume ANAINT.

Autorul porneşte de la rolul analistului de a acoperi „golurile de cunoaştere” ale consumatorului, făcând distincţia faţă de „golurile de culegere”. Solicitările de informaţii ale consumatorilor trebui transmise zonei operaţionale, dar analiştii ar trebui să-şi creeze propriile „surse”.

„Jefuitorul de bănci Willie Sutton a rămas celebru, când a spus că a jefuit bănci pentru că acolo sunt banii. Analiştii secolului XXI vor trebui să se bazeze, cu adevărat, în primul rând pe culegere, dar într-o mai mare măsură pe cercetare şi comunicare cu sursele deschise şi experţii, pentru simplul motiv că acolo sunt informaţiile.”[5]

Asta presupune ca analiştii să fie împuterniciţi să fie şi cercetători şi să fie atins scopul de a crea un sistem de intelligence bazat pe analiză şi nu pe culegere. Mai presupune împuternicirea analiştilor de a umple „golurile de culegere” pe care zona operaţională nu le poate asigura, prin construirea propriilor reţele de experţi din exterior şi a elimina situaţiile în care analiştii „cerşesc” permisiunea de la culegători sau de la structurile de protecţie internă.[6]

„Analiştii astfel împuterniciţi nu vor procesa doar informaţiile sau datele OSINT culese, ci vor fi implicaţi în crearea de noi informaţii, în colaborare (trebuie accentuat) cu culegătorii şi cu ceilalţi, inclusiv ofiţeri din contrainformativ.”[7]

Concluzia mea cu privire la estomparea diferenţelor dintre „triburile” culegătorilor şi cele ale analiştilor este susţinută şi de directorul SRI:

„Este nevoie de ofiţeri operativi care să dispună de capacităţi analitice, pentru a decela multiplele imagini ale oglinzilor (în sensul metaforei oglinzii din poezia lui T.S. Elliot ca depăşire a contingentului, trecere dincolo de imaginea reflectată a sinelui) în care navighează în căutarea unei informaţii obiective, după cum este nevoie de analişti care să înţeleagă detaliile intime ale căutării de informaţii, ale mediilor în care sunt identificate potenţialele ameninţări, pentru a putea alege, în multitudinea de surse, deschise sau secrete, acele informaţii critice pentru luarea deciziilor.”[8]

Nu toţi autorii sunt de acord cu această concluzie, Moore atrăgând atenţia că, dimpotrivă, există tendinţe de enclavizare şi consolidare în interiorul fiecărui „trib”.

„Treaba devine şi mai dificilă pentru că, în loc să dispară barierele dintre triburi, acestea tind să se omogenizeze în interiorul castei lor. Există o unitate a politicienilor, dar şi a intelligence – oricâtă competiţie ar fi în interiorul lor, atunci când vine vorba de raporturile inter-triburi, fiecare trib devine solidar.”[9]

O altă provocare deosebită pentru analiză este reprezentată de creşterea exponenţială a capabilităţilor de culegere. Invariabil, zona operaţională va produce mai mult decât poate analiza să proceseze.

„De exemplu, dronele sunt capabile să culeagă atât de multă informaţie într-o zi, încât sunt necesare 24 de zile pentru a procesa datele captate. Google poate face căutări pe mai multe miliarde de website-uri, însă acestea reprezintă doar o parte din ceea ce există în deep Web, pe care motoarele de căutare nu le pot indexa.” [10]

Să ne imaginăm ce presupune numai o operaţiune de data mining, care precede, de regulă, analiza OSINT, ca să putem realiza implicaţiile şi presiunile asupra capacităţii de prelucrare şi integrare presupuse de analiza de intelligence. Este încă unul dintre factorii care impun schimbarea paradigmei în analiză.

„Volumul mare de informaţii va fi preîntâmpinat prin mijloace sofisticate de prelucrare a datelor. În 2015, informaţiile noi vor fi urmărite îndeaproape, astfel încât datele să poată fi urmărite pe traseul lor. Analiştii vor folosi astfel de mijloace pentru a exploata datele, pentru a testa ipotezele şi sugera corelări. Analiştii vor folosi tehnici analitice avansate, inclusiv analize bazate pe scenarii, analiză alternativă şi gândire sistemică.”[11]

Odată cu explozia OSINT şi diversificarea nevoilor/solicitărilor consumatorilor, analistul de mâine trebuie să analizeze mult mai multe date, într-un timp din ce în ce mai scurt, în produse analitice tot mai succinte. El trebuie să fie familiarizat cu tot mai multe platforme IT, proceduri de căutare şi în acelaşi timp să se informeze/documenteze permanent. Trebuie să fie capabil să ofere nu doar informaţii sau concluzii analitice, ci şi expertiză şi recomandări.

Ne confruntăm deja cu un veritabil „tsunami” în domeniul tehnologiei informaţiei.

Cine a anticipat „fenomenul wikileaks”? Dar explozia reţelelor de socializare?

Extinderea facebook, twitter şi utilizarea lor nu doar pentru socializare (ci cu extensii în plan politic – a se vedea „efectul facebook” asupra tinerilor din MENA sau „revoluţia twitter” din R. Moldova) va genera recalibrări ale teoriilor sociale.

Cine considera că astfel de forme de asociere spontane şi nestructurate, virtuale şi fără scopuri politice evidente, fără sediu, fără lideri şi fără platforme politice pot deveni actori non-statali importanţi în sociologie ori în teoriile de relaţii internaţionale? Influenţa unei idei lansate pe facebook poate fi mai puternică decât cea promovată de o instituţie de stat, iar Internetul tinde să ia locul presei scrise şi, probabil, al celei audio-video.

Concluzii

▪ Dezbaterile privind relaţia dintre producătorul şi consumatorul de intelligence scot în evidenţă accentul tot mai mare asupra modului în care intelligence, în noua sa paradigmă, poate contribui la „vizualizarea” posibilelor „dimensiuni” ale viitorului de către consumatori.

Cuvintele cheie ale noii paradigme par a fi: incertitudinea şi improbabilul, surprizele strategice şi ritmul tot mai rapid de apariţie a „lebedelor negre”, sens în care sunt mai necesare ca oricând sisteme de avertizare timpurie şi metode de analiză alternative, menite să reducă starea de incertitudine, precum şi noi forme parteneriale între „triburi”, pe scurt soluţii inovatoare la probleme noi.

Într-un articol (în coautorat)[12], am abordat rolul intelligence în fundamentarea prognozelor şi scanarea „viitorilor” posibili, precum şi limitele prognozei în faţa „lebedelor negre şi gri” (tot mai dese şi mai diversificate), încercând să militez pentru necesitatea unui concept de smart resilience (similar celui de smart defence[13]), care, în esenţă, presupune acceptarea inevitabilităţii surprizelor şi operaţionalizarea rezilienţei inteligente (care presupune minim de resurse alocate de stat şi maxim de beneficii pentru societate şi individ).

▪ Consider că schimbarea de paradigmă în domeniul intelligence şi al analizei de intelligence poate fi exprimată sub forma unor axiome (rezultate ale cercetării noastre ştiinţifice):

– de la riscuri clasice, simetrice şi clare (de generaţie 1.0) la riscuri asimetrice, tot mai difuze şi neliniare (de tip 2.0, 2.1 etc.);

– de la informaţii la intelligence;

– de la siguranţă naţională la securitate naţională;

– de la securitate axată pe stat la securitate axată pe individ (human security);

– de la agenţii de intelligence, la comunităţi (tot mai integrate) de intelligence;

– de la competiţie şi suprapunere între agenţiile de intelligence la cooperare şi lucru sinergic, task force-uri comune pe obiective, domenii sau subiecte clare;

– de la sisteme naţionale de securitate la întreprinderi comune pentru securitate;

– de la ciclu liniar de intelligence (în care analiza e doar o etapă, iar consumatorul este exterior), la procese de intelligence de tip reţea, în care analiza se află în centru, iar consumatorul este parte a procesului;

– de la managementul resurselor informaţionale la managementul cunoaşterii;

– de la aplicaţii IT care reproduc „tuburile” specifice vechiului ciclu de intelligence la aplicaţii IT de generaţie 2.0 (colaborative, interactive, de tip Intellipedia şi A-Space);

– de la need to know la need to share şi chiar la responsability to provide;

– de la compartimentare excesivă, la lucrul în task force-uri multidisciplinare şi centre de fuziune;

– de la accentul pe prognoze şi corectitudinea lor, la scenarii şi simulări menite să schimbe viitorul;

– de la nevoia de a prezice orice, la acceptarea „lebedelor negre” şi implementarea rezilienţei;

– de la evitarea sau ascunderea erorilor, la acceptarea lor şi constituirea de mecanisme de lecţii învăţate;

– de la metode de pregătire in house, la parteneriate extinse cu mediul academic şi societatea civilă;

– de la produse de intelligence pe suport hârtie, la brieferi care să interacţioneze direct cu consumatorii.

Altfel spus, nu putem păstra procese de intelligence şi de analiză de generaţie 1.0 atâta timp cât cei doi factori care îi determină activitatea (riscurile mediului de securitate şi consumatorii de intelligence) au evoluat la generaţii noi (de tip 2.0, 2.1 etc. şi chiar 3.0), iar cheia pare să fie schimbarea continuă.

[1] Moore, David T. (2011), Sensemaking. A structure for an Intelligence Revolution, National Defence Intelligence College, Washington DC, martie 2011.

[2] Ibidem, p. ix.

[3]* * * VISION 2015. A Globally Networked and Integrated Intelligence Enterprise, DNI, SUA disponibilă online (la 01.07.2012) la www.dni.gov/Vision_2015.pdf

[4] Nolte, William M. (2010), op.cit., pp. 404 – 421.

[5] Idem, p. 410.

[6] Idem, pp. 414-418.

[7] Idem, p. 415.

[8] Maior, George Cristian (2010), op.cit., p. 30.

[9] Moore, David T. (2011), op.cit., p. 3.

[10] Kerbel, Josh; Olcott, Anthony (2010), op.cit. p. 5.

[11]* * * VISION 2015. A Globally Networked and Integrated Intelligence Enterprise, DNI, SUA disponibilă online (la 01.07.2012) la www.dni.gov/Vision_2015.pdf

[12] Niţu, Ionel; Anuţa, Costinel, Tsunami şi intelligence – nevoia de rezilienţă inteligentă (smart resilience), în Impact Strategic (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”).

[13] Concept propus de secretarul general al NATO, Andres Fogh Rasmussen, care presupune utilizarea în comun a capabilităţilor, stabilirea de priorităţi şi mai buna coordonare e eforturilor.