de Sever Voinescu

Sînt sigur că Guvernul va achiziționa, în cele din urmă, ”Cumințenia pămîntului” de Brâncuși. V.V.Ponta ne-a dovedit prin lansarea de pe Arena Națională că-l iubește pe Brâncuși, de vreme ce și-a plasat faciesul mărit gigantic lîngă Coloana de la Tîrgu-Jiu, dar și că banii nu sînt o problemă – fără număr, fără număr… -, din moment ce a organizat o asemenea lansare.

 Așadar, nimic nu ar trebui să împiedice Guvernul să-și exercite dreptul legal de preemțiune cumpărînd opera lui Brâncuși. Ba chiar pot pune pariu că lucrurile se vor grăbi și se va anunța încheierea deal-ului între Guvern și moștenitorii arhitectului Gheorghe Romașcu, cel care a cumpărat lucrarea în 1911 chiar de la Brâncuși, în plină campanie electorală. V.V.Ponta, nord-coreanul nostru de Dîmbovița, se va făli în fața poporului fericit de atîta noroc cît a venit pe capul lui și cu operațiunea de păstrare în România a acestei lucrări. Pentru cei care, pragmatic, spun că nu ne permitem 20 de milioane de euro, prețul lansat public al lucrării, le pot spune că ar fi cei mai bine cheltuiți 20 de milioane de euro din bani publici din tot ce cheltuie România acum. Mai mult, în patria supraevaluărilor sălbatice, în care kilometrul de drum netezit de Teldrum costă de te ia rîsul și terenurile de sport construite de baronii locali costă de te ia plînsul, ar fi cea mai bună achiziție reușită de România. Oricine știe cîte ceva despre piața artei în lume poate confirma că această ”Cumințenie” se poate vinde ușor cu un preț dublu sau chiar triplu față de cel anunțat. De cîțiva ani, o dinamică accentuată a constituirii unor mega-colecții în Orient (Qatar, Emirate, Arabia Saudită), a făcut să explodeze pur și simplu prețul capodoperelor. Există un grup restrîns de mari maeștri (Brâncuși e singurul român dintre ei), de talia marilor renascentiști sau ai fondatorilor modernității, precum Cezanne ori Matisse, ale căror lucrări – altfel destul de rare pe piață, oricum – practic nu au preț maxim. Un reputat expert mi-a confirmat recent că această ”Cumințenie” scoasă pe această piață se poate vinde cu un preț aproape de nerostit. Sigur, există un impediment legal, dar, credeți-mă, cu avocați iscusiți el poate fi fentat. Așadar, guvernul să facă bine să o cumpere imediat!

Și dacă, totuși, pentru adunarea Ponta – Dragnea – Vanghelie – Mazăre – Cosma – Ghiță – Voiculescu…, mult iubitoare de cele românești, banii ar fi o problemă, reamintesc o istorie pe care am evocat-o într-un articol recent: campania civică britanică din 2008 – 2009 pentru achiziționarea de către statul britanic a două capodopere de Tițian, ”Diana și Actaeon” și ”Diana și Callisto”. Cele două lucrări, considerate drept fundamentale pentru arta marelui maestru venețian, au fost expuse public în Galeria Națională a Scoției de la Edinburgh, începînd cu 1949, fiind în proprietatea privată a ducelui de Bridgewater și, apoi, a ducelui de Sutherland. Lucrările au ajuns în Scoția în 1939, fiind scoase din Londra de proprietarul lor pentru a fi ferite de bombele nemților. Astfel, generații de-a rîndul au putut admira frumusețea aproape mistică a acestor lucrări.  În 2008, proprietarul a anunțat că vinde lucrările pentru 100 de milioane de lire (50 de milioane fiecare) și a cerut Galeriei să strîngă banii pînă la o anumită dată dacă dorește să le păstreze, altfel le va scoate la vînzare în licitații private. O mobilizare fără precedent a cuprins întreaga societate britanică. De la tabloidele cele mai colorate la BBC, de la fel de fel de voluntari  pînă la mari personalități culturale, campania de strîngere a sumei cerute de proprietar a fost continuă și exemplară. Faptul că toți britanicii au înțeles cît este de important ca cele două Tițian să rămână în patrimoniul național dovedește, a cîta oară!, ce mare națiune locuiește insulele de dincolo de canalul Mînecii. Galeria Națională din Londra s-a alăturat celei din Edinburgh, zeci de fundații și asociații au contribuit, mii de donatori privați au sprijinit și, urmare a unui efort extraodinar, s-au putut aduna fonduri private de peste 80 de milioane de lire. În final, guvernul scoțian a pus restul de bani și tablourile s-au cumpărat.

Păstrăm proporțiile: dacă britanicii, ca națiune, au putut strînge 80 de milioane de lire pentru două tablouri ale unui mare artist italian, de ce n-am putea și noi să strîngem 20 de milioane de euro pentru o lucrare a celui mai mare român dintre toți cei care au existat vreodată? Asta, desigur, dacă V.V.Ponta ne va face surpriza să ne spună că n-are bani pentru că țara are multe griji și el de toate se îngrijește. Dar, ceva mă face să cred că nu ne va face supriza asta neplăcută. Dimpotrivă.

P.S. Profit de context și vă invit la conferința ”Constantin Brâncuși – român sau francez? Cetățenia unui geniu”, pe care o voi susține marți, 30 septembrie, de la ora 19,00, la Galeria Romană (bd. Lascăr Catargiu, nr.1). Locurile fiind limitate, invit pe cei interesați să își anunțe participarea pe pagina de facebook a galeriei, https://www.facebook.com/galeriaromana.

Sursa: http://www.evz.ro/