OraNoua.ro
Publicat în 29 octombrie 2014, 16:30 / 30 elite & idei

Remus Pricopie: Nu excludem modificarea Legii învățământului pentru a rezolva o serie de imperfecțiuni

Remus Pricopie: Nu excludem modificarea Legii învățământului pentru a rezolva o serie de imperfecțiuni

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a anunțat, vineri seara, într-o conferință de presă susținută la Brașov, că nu exclude modificarea Legii învățământului, fără a afecta însă viața de zi cu zi a elevilor.

„Nu excludem faptul ca din luna ianuarie 2015, după ce se așează lucrurile din punct de vedere politic, să revenim asupra acestui subiect al legislației, și să vedem dacă în șase luni putem să așezăm o lege a educației care să fie rezultatul dezbaterii publice, a dezbaterilor din Parlament și, în felul acesta, să reușim să mai rezolvăm o serie de imperfecțiuni ale Legii nr.1/2011. Multe dintre lucrurile neclare ale legii sunt în cadrul mecanismului de funcționare a sistemului de educație care vizează Ministerul Educației, inspectoratele școlare, directorii. Multe dintre componentele neclare ale legii sunt în aceste părți ale sistemului. Deci, aceste schimbări nu afectează viața de zi cu zi a elevilor sau a părinților. Evident că nu ne propunem schimbări spectaculoase care să bulverseze sistemul. Vom face Legea nr.1/ 2011 să fie o lege coerentă”, a dat asigurări ministrul Pricopie.

Remus Pricopie s-a întâlnit vineri seara, la Brașov, cu peste 300 de cadre didactice și directori de școli împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Au fost discutate probleme privind proiecte europene pentru exercițiul financiar 2014-2020, probleme de legislație, debirocratizarea școlilor în ceea ce privește situațiile pe care trebuie să le realizeze conducerile școlilor, relațiile dintre autoritățile locale și școli, schimbarea programelor școlare, drepturile salariale și alte drepturi ale cadrelor didactice, sporul de doctorat, modul cum se finanțează fiecare unitate de învățământ.

„Brașovul este unul dintre județele cu rezultate bune, în care rar apar probleme, indiferent că vorbim despre cele de indisciplină sau de altă natură. Întâlnirea a durat mai bine de două ore, nu pentru faptul că sunt nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, dar la asemenea întâlniri sunt totdeauna discutate tot felul de probleme din școli, și sunt foarte bine venite”, a subliniat Remus Pricopie.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe