OraNoua.ro
Publicat în 5 noiembrie 2014, 02:02 / 35 elite & idei

Cristina Popescu: Istoria regalității românești rememorată prin filatelia națională

Cristina Popescu: Istoria regalității românești rememorată prin filatelia națională

Joi, 30 octombrie 2014, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, edificiu de referință al culturii naționale, a găzduit prezentarea publică a emisiunii de mărci poștale
Istoria regalității – Mihai I, introdusă în circulație în data de 25 octombrie a.c. și dedicată Majestății Sale Regele Mihai I la împlinirea venerabilei vârste de 93 de ani.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Casa Regală a României, a reunit într-o manifestare cultural-istorică de excepție pe Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, ministrul afacerilor externe Titus Corlățean,
acad. Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, ai mediului cultural, artistic, precum și ai mass-media.

Alocuțiunile au fost deschise de directorul general adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, Voichița Dragomir, care i-a invitat să rostească câteva cuvinte pe directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, și consilierul privat al regelui, Ioan Luca Vlad.

Directorul general Romfilatelia a făcut o incursiune în istoria regalității din România cu ajutorul tezaurului filatelic național, în cadrul căruia tematica regalitate a fost adesea abordată pe mărcile poștale:

„Călătoriile în lumea timbrelor ne oferă povești fascinante despre trecut, prezent și viitor, iar istoria regalității este scrisă pe marca poștală încă din anul 1866, la doar 8 ani de la emiterea primelor mărci poștale românești.”

Emisiunile de mărci poștale realizate în aproape un secol și jumătate au marcat momente importante ale istoriei poporului român și au promovat Coroana Regală a României atât în țară, cât și peste hotare.

Discursul directorului general a fost însoțit și de o prezentare electronică, unde imaginile timbrelor și grafica acestora au oferit o vedere de ansamblu asupra regalității până în zilele noastre. Parcursul istoric a fost încununat de ultima emisiune filatelică realizată pe această temă, respectiv: Istoria regalității – Mihai I.

„La moment aniversar, Romfilatelia îi dedică regelui Mihai I al României o nouă emisiune de mărci poștale, proiect care omagiază viața și activitatea monarhului în contextul marilor evenimente ale istoriei neamului, contribuind astfel la îmbogățirea tezaurului de valori și simboluri naționale”, a spus Cristina Popescu.

Ioan Luca Vlad, consilierul privat al regelui, a expus câteva idei în aceeași notă a evenimentului, evidențiind legătura dintre mărcile poștale și Coroana Regală de-a lungul timpului și recunoscând totodată că timbrele, alături de bancnote, sunt „ambasadorii tăcuți ai gustului unei națiuni”. În final a adresat felicitări directorului general și echipei Romfilatelia pentru inițiativa de realizare a acestui proiect:

„Le mulţumesc lor că, la 22 de ani de când am cunoscut timbrele şi Coroana, pot fi mândru şi recunoscător că le văd din nou împreună.”

Evenimentul s-a încheiat cu dezvelirea panoului filatelic dedicat emisiunii, de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta și directorul general Cristina Popescu, și cu un scurt concert al Cameratei Regale, iar în holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare Carol I invitații au putut viziona și o expoziție filatelică tematică.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe