OraNoua.ro
Publicat în 28 ianuarie 2015, 21:18 / 54 elite & idei

Victor Grigorescu: Reforma sistemului public vine din interior

Victor Grigorescu: Reforma sistemului public vine din interior

de Victor Grigorescu

Administraţia publică şi birocraţia sunt necesare pentru a articula, pentru a pune în practică, viziunea noastră despre noi înşine priviţi ca o colectivitate, fie la nivel local, regional sau ca stat. În pas cu evoluţia societăţii româneşti în ultimii 25 de ani, se poate spune că sistemul administrativ românesc a fost, şi continuă să fie, sub imperiul tranziţiei.

Criticată adesea pentru lentoarea adaptării la noi standarde sau dimpotrivă, pentru arderea nejustificată a unor etape, administraţia publică este – şi astăzi – un subiect de controversă. Lipsa sentimentului de reprezentativitate şi încrederea scăzută a societăţii civile faţă de aparatul birocratic şi în funcţiile acestuia creează vulnerabilităţi, inclusiv pentru implementarea unei viziuni de dezvoltare durabilă, pe termen lung, a României.

Articolul de faţă pune o succesiune de întrebări şi expune o serie de considerente, în mare parte subiective, motivate de credinţa că este în interesul general să aspirăm la a face lucrurile azi mai bine decât ieri, să ne dorim construcţii durabile dar nu forme imobile sau imuabile. Împărtăşind din experienţa personală de lucru în aparatul administrativ, îmi doresc ca cele ce urmează să constituie o invitaţie, nu la dialog în sens polemic, ci la o discuţie despre cum putem să îmbunătăţim ce avem, întărind iar nu şubrezind. Nu găsesc niciun rost în critica demolatoare, nu cred în eficienţa schimbării perpetue din rădăcini. Cred că ceea ce funcţionează astăzi trebuie să reprezinte, în majoritatea cazurilor, o bază pentru proiectele de mâine.

Pornind de la premisa că sistemul administrativ există, între altele, pentru a asigura conformarea, ar trebui să luăm în discuţie ideea de conformare voluntară şi dacă ea poate reprezenta o alternativă viabilă. Percepţia personală este că politicile publice şi activitatea statului generează încă un grad ridicat de contestare la nivelul societăţii civile. În termeni generali, societatea pare a trece printr-o perioadă de adaptare la un sistem perceput a fi nepotrivit, cu care nu se simte solidară, pe care nu îl respectă şi nu-l susţine, încă. În consecinţă, pentru moment cel puţin, conformarea voluntară pare un deziderat. Se impune, din această perspectivă, o redemensionare semnificativă a aparatului de stat românesc? Tind să gândesc contrariul.

Citiţi continuarea textului pe TrendScan.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe