OraNoua.ro
Publicat în 25 martie 2015, 18:41 / 26 elite & idei

Cătălin Predoiu: Vom depune în Parlament amendamente la Codul fiscal; e necesar un studiu de impact

Cătălin Predoiu: Vom depune în Parlament amendamente la Codul fiscal; e necesar un studiu de impact

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat marți că liberalii au formulat „foarte multe” amendamente la Codul fiscal pe care le vor susține în Parlament, apreciind că problema acestuia este „nefundamentarea” și a spus că agreează ideea unui studiu de impact cu privire la noul act normativ.

„Noi suntem partid parlamentar. Vom depune în Parlament amendamente la Codul fiscal. (…) Problema noastră nu e cu frumusețea sau urâțenia lui, rădăcinile liberale sau neoliberale sau a treia cale, cum e numită acum transpozarea asta a politicii clintoniene și blairiste în România, în mod superficial. Problema este nefundamentarea”, a spus Predoiu la o masă rotundă cu tema „‘România noului val’ și propunerile unei noi generații pentru schimbarea politicilor publice”, organizată de Institutul de Studii Populare și Fundația „Hanns Seidel”.

Cătălin Predoiu a precizat că a discutat în acest sens cu deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu.

„N-am numărat câte amendamente au făcut, dar au făcut foarte multe. Vă asigur, o să fie exprimate în Parlament. Am discutat cu colegul Ialomițianu”, a spus Predoiu.

El a menționat că PNL „a stat de vorbă cu experți, dincolo de televizoare, cu instituții așezate, care au aparat, care au expertiză, care au tehnologie să măsoare dacă un astfel de instrument merge sau nu merge”.

„Problema este că nu e pregătit, la ora asta, aparatul de colectare, pentru un astfel de instrument, nu e încă destul de solidă economia, e încă vulnerabilă la șocuri externe și suntem într-o zonă posibil volatilă și măsurătorile au arătat că impactul este altul decât cel prognozat de Guvern. Nu va crește cu 2,2% PIB-ul, cum este prognozat de Guvern, va crește cu 0,7%. Nu se va îmbunătăți colectarea cu 2%, ci cu doar 0,3%, după unele măsurători. Deficitul estimat numai după primul an de impact este de plus 2,3%”, a susținut Predoiu.

El s-a declarat de acord cu un studiu de impact legat de implementarea noului Cod fiscal.

„Da, suntem de acord să vedem un studiu de impact, o măsurătoare econometrică și putem discuta. Dar dacă economia este pregătită”, a afirmat liberalul.

În acest sens, Cătălin Predoiu a mai spus că unul dintre consilierii premierului Victor Ponta, acad. Daniel Dăianu, ar fi publicat acum două zile un articol în care face afirmații similare.

„De acord, e frumoasă relaxarea fiscală, dacă este pregătită și dacă se susține. Pentru că, altfel, să pui în aplicare un astfel de instrument un an și să-l întorci înapoi după încă un an, ai zăpăcit complet economia. Și este și un semnal în sine prost, pentru că operatorii, mai ales cei care au la dispoziție resurse pentru investiții, se uită de 100 de ori și își dau seama că, dacă o politică este debalansată într-un sens, va fi debalansată în sensul celălalt peste câțiva ani”, a spus Predoiu, care a avertizat că „aici trebuie să lucrăm cu mare finețe și cu echilibru, cu pași succesivi pregătiți”.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe