Alex Giboi: Ambasadorul Palestinei a vizitat redacția AGERPRES
Ambasadorul Palestinei la București, Fuad Kokaly, a efectuat o vizită la sediul AGERPRES, unde s-a întâlnit cu directorul general al agenției, Alexandru Giboi, și a propus un acord de colaborare „mai larg” între agențiile naționale de presă ale României și Palestinei, informează, miercuri, un comunicat de presă al Ambasadei.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor care au avut loc marți, Kokaly a evidențiat importanța instituțiilor de informare în viața politică, socială și economică, dar și importanța colaborării între instituțiile media și autoritățile publice.
„Excelența sa l-a asigurat pe domnul director general de disponibilitatea ambasadei de a colabora cu AGERPRES pentru informarea corectă a opiniei publice din România. De asemenea, excelența sa a propus un acord de colaborare mai larg între agențiile de știri naționale, cea românească — AGERPRES și cea palestiniană—WAFA”, precizează sursa menționată.
La finalul discuțiilor, directorul AGERPRES i-a mulțumit diplomatului palestinian pentru vizita efectuată și i-a transmis acestuia disponibilitatea agenției pe care o conduce de a colabora cu Ambasada Palestinei.
„De asemenea, a dat acceptul de principiu pentru încheierea unui acord cu Agenția palestiniană de știri WAFA”, adaugă comunicatul reprezentanței diplomatice a Palestinei la București.

Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


