de Ioana Lupea

Mai gravă decât folosirea abuzivă a resurselor publice în scop personal, instrumentată de DNA, este teroarea pe care Gheorghe Nichita, primarul oraşului Iaşi şi lider a PSD, a exercitat-o asupra Adinei Samson, fosta lui Iubită. Între un pumn de lei şi viaţa unei persoane, este mai importantă cea din urmă. Ceea ce este descris în mod revoltător de către PSD drept o dramă sentimentală, este un caz clasic de stalking.

Nu mă mir că politicieni insistă pe versiunea sentimentală, că media se concentrează asupra abuzului în funcţie (parcă DNA ar fi distribuit jurnaliştilor ochelari de eclipsă de nu mai văd decât corupţia) şi că procurorii sau poliţiştii nu iau în serios aceste plângeri. Şi unii şi ceilalţi au internalizat o dogmă răspândită în societate. Dreptul divin al bărbatului asupra femeii care, odată ce intră într-o relaţie, orice fel de relaţie, este reificată, devine o proprietate. Şi mai există şi percepţia, creată de industria americană de film prin producţii gen „Nouă săptămâni şi jumătate“ sau „50 de umbre ale lui Grey“, că o relaţie de dragoste trebuie să aibă o cantitate de suferinţă dată de practici sado-masochiste. Deşi stalkingul pune în pericol viaţa unei persoane, de regulă a femeilor căci ele sunt victimele predilecte, legislaţiile, cu excepţia celor americane, sunt încă prea puţin vigilente cu acest gen de comportamente, iar cea românească aproape deloc.