Doina Banciu și Cristina Popescu: Timbrul aniversează 45 de ani de inovație și cercetare în România
Pentru a progresa, este nevoie de invenții și descoperiri indispensabile dezvoltării societății omenești. Fie că au fost din domeniul mecanic, electric, medical, cuantic, spațial, și lista ar putea continua, inovațiile au dus la prosperitatea întregii omeniri.
Un astfel de exemplu se regăsește și în domeniul informaticii, ale cărei rădăcini se află înainte de secolul al XX-lea și ale cărei limite ne sunt încă necunoscute. Informatica, prin tehnologia informației și a comunicațiilor, a dus la schimbarea radicală a lumii, la dezvoltarea societății moderne așa cum o cunoaștem și o percepem în zilele noastre și la facilitarea tuturor proceselor de interacțiune și relaționare.
Un reper important în informatica românească îl constituie Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), instituție care sărbătorește anul acesta 45 de ani de existență și căreia Romfilatelia îi dedică un proiect filatelic aniversar.
Considerată un adevărat vârf de lance în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor din România,
ICI București derulează programe naționale și internaționale prin care transferă tehnologie, valorifică rezultatele cercetărilor, desfășoară activități de consultanță, studii de diagnoză și prognoză, precum și editarea de publicații de specialitate.
Intitulată Inovație și cercetare, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani, emisiunea filatelică, prin timbrul cu valoarea de 7,60 lei, ne introduce în lumea informaticii, subliniind ideea de cercetare în domeniul ciberneticii.
Aniversarea celor 45 de ani este tradusă în cod binar, pe ecranul unui calculator de largă utilizare. Incursiunea în istorie se face prin intermediul statuetei Gânditorului de la Hamangia, simbol al gândirii, cercetării și descoperirii continue, obiect de artă aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de
20 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.
Începând cu ziua de vineri, 5 iunie 2015, emisiunea de mărci poştale Inovație și cercetare, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie a României pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021 / 337 24 42
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


