Despre demonstrarea  substanței tranzacțiilor.

de Adrian Luca

Am să-ncep direct. Implicațiile celui mai mediatizat dosar al momentului nu sunt doar politice, ci și economico-fiscale, iar acestea din urmă sunt cel puțin la fel de interesante ca primele. În joc este ”substanța economică”, termenul nerostit în acest dosar, dar rostit în zeci, sute de alte dosare care, fără să fie sonore, au mize importante pentru împricinații obișnuiți (companii, PFA etc.). Substanța economică a unei tranzacții – mai ales a unei tranzacții cu un serviciu, cu ceva intangibil adică – este ceea ce face diferența între o cheltuială deductibilă, una pentru evitarea plății taxelor (tax avoidance, de care se vorbește în întreaga lume) sau, mai rău, una în scop de evaziune fiscală, cu implicații penale.

(Pentru că miza articolului nu sunt persoanele, voi folosi doar inițialele celor nominalizați în dosarul care circulă acum pe internet).

Prin urmare, ”între SCA ”Ș & asociații” reprezentată de ȘD-C și cabinetul individual de avocat PV-V s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională. În convenție s-a prevăzut ca PV-V să primească o sumă fixă pentru care va emite o factură lunară”.

Problema e, după cum scrie la dosar, că ”în realitate, PV-V nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Cu toate acestea PV-V a pretins și a primit lunar…”

Mai notează același dosar:

• ”dacă ȘD-C avea orice datorie, chiar și morală, la PV-V, putea să-l gratifice sau să achite datoria pur și simplu fără să fie nevoie de plăsmuirea unei situații aparent legale prin care să fie efectuate plățile”

• ”PV-V a răspuns în scris arătând că a prestat activități de asistență juridică în materie penală și că asistența juridică s-a făcut verbal,  cu excepția concluziilor scrise depuse de instanțe”

… ”Cu toate acestea inspectorii (fiscali) au insistat și i-au transmis lui PV-V că nu pot încheia controlul fără respectivele documente justificative”

• ”Astfel, s-au întocmit în fals, prin metoda copy-paste, 16 înscrisuri corespunzătoare fiecări luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008, folosindu-se ca model înscrisurile privind activitatea desfășurată de avocații (listă nume) din cadrul Ș & asociații”.

De ce am înșirat aceste episoade din dosar? Nu pot să nu observ  că:  1) dacă banii s-ar fi dat la modul încă mult obișnuit în economia noastră puternic nefiscalizată,  adică în mână, apoi 2) dacă inspectorii n-ar fi fost,  în mod destul de neobișnuit, atât de insitenți (de obicei, dacă nu se primesc documentele în 30 de zile, se procedează la reclasificarea tranzacțiilor respective, se refac impozitele etc. și se înaintează mai departe eventuale suspiciuni de fraudă) și, în sfârșit, 3) dacă n-ar fi fost acel indiciu de copy-paste,

așadar dacă toate acestea s-ar fi întâmplat, nu ne-am mai fi aflat poate în fața unui caz de substanță. N-am mai fi avut oportunitatea să vedem și noi cum își testează un politician, pe propria piele, legile pe care le dă pentru cei de rând, demonstrându-și substanța unei tranzacții cu servicii.

La drept vorbind, indiferent de sumă, am fi vrut să vedem și cum demonstrează autoritățile această ”realitate că nu s-a efectuat niciun fel de activitate profesională”.

Pentru că realitatea e că … lucrurile nu prea sunt clare. Nu e deloc clar acum cum demonstrezi că a fost livrat un serviciu (de consultanță sau alte intangibile) între două părți care au un interes comun, sunt afiliate, cum s-ar spune.

Tocmai pentru că între părțile afiliate se prezumă o înțelegere altfel decât între doi independenți, substanța economică se susține prin faptul că:

• a existat o nevoie pentru a primi acel serviciu;
• a existat capacitatea (intelectuală, experiența) pentru prestarea serviciului;
• serviciul s-a prestat efectiv;
• serviciul primit a adus un beneficiu economic afacerii.

Se susține, dar cum se probează? Și aici fiecare se blindează cu orice crede că ajută, pornind de cele două rânduri ale normelor metordologice art 21 – 4, m) din Codul Fiscal – ”situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare”. Adică din categoria orice, până la limita evitării oricărui pericol…

Deci, pe de-o parte, vorbim de aspectul de substanță, de conținutul economic. Dar, în același timp,  vorbim și de aspectul formal, care, în legislația noastră fiscală, se traduce mai degrabă prin ” făcut de formă”, decât ”formulat precis”.

Iată cum sună articolul 11 – 1) din Codul Fiscal, în formularea introdusă chiar de guvernul actualului prim-ministru.

”La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. (…) Prin tranzacţii artificiale se înţeleg tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate”.

La vremea respectivă (ianuarie 2013), am luat atitudine față de aceste formulări de o dibăcie dezarmantă precum ”în mod normal” sau ”practici economice obișnuite”. Normal că … nu s-a întâmplat nimic. Mai că te rugai să ajungă și autorul (legiuitorul) unor asemenea formulări în situația să demonstreze și el cum e cu acest ”în mod normal” ori cu ”practicile economice obișnuite”.

Amară satisfacție!

De aceea zic că, acum, dacă tot a ajuns la vârf un caz de substanță economică, poate s-o schimba ceva măcar în acest domeniu și vor apărea niște reglementări clare și aplicabile.

Iar asta cu atât mai mult cu cât vin și vor veni cerințe tot mai puternice de transparență care vor schimba complet viața companiilor naționale/multinaționale. Acestea vor trebui ca, de bună-voie și nesilite de nimeni, să declare anual tranzacțiile pe care le au cu afiliații de peste tot din lume (vezi OECD – planul BEPS). Să te ții atunci analliză de risc și dosare pe caz de substanță!

Mai toți miniștrii vin din mediul de afaceri. Pe câți i-am auzit însă zicând – haideți să îmbunătățim realitatea de zi cu zi, să nu mai fie nevoie de portițe (a se citi să nu mai fie nevoie de plăsmuirea unei situații aparent legale)? Mimăm legalitatea când doar cerem prin lege, fără să dăm instrumente clare, prin care legea chiar să poată fi aplicată!

Ca o concluzie – cazul acesta e prea bun pentru a păstra din el doar încărcătura politică. Măcar de-ar avea o latură pragmatică și tot n-ar fi puțin. Adică să știe și contribuabilul, dar și inspectorul fiscal, exact de ce e nevoie pentru a demonstra o substanță!

Notă: Pentru a elimina orice comentariu, declar că nu sunt implicat politic și nu am relații cu niciuna din părțile din dosar. De asemenea, TPS nu are și nici nu este în curs să intre în relații contractuale cu instituții de stat  ori companii de stat.

Adrian Luca este directorul firmei de consultanță Transfer Pricing Services.