OraNoua.ro
Publicat în 12 august 2015, 18:21 / 56 elite & idei

Laurențiu-Mihai Ștefan, la ceremonia de inaugurare a noului Canal Suez

Laurențiu-Mihai Ștefan, la ceremonia de inaugurare a noului Canal Suez

Consilierul prezidențial Laurențiu-Mihai Ștefan a participat la ceremonia festivă de inaugurare a noului Canal Suez, alături de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ambasadei României la Cairo, informează vineri un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Conform sursei citate, la deschiderea oficială a noului Canal Suez care a avut loc joi au participat numeroși șefi de stat și înalți oficiali din întreaga lume.

Noul segment al Canalului Suez va contribui la dublarea traficului de nave care traversează zilnic această zonă prin trafic în ambele sensuri și, implicit, la un timp de așteptare mult redus, precizează Administrația Prezidențială.

Deschis în 1869, Canalul Suez leagă Marea Roșie de Marea Mediterană. Aceasta este una dintre rutele esențiale ale comerțului mondial și o sursă prețioasă de venituri pentru Egipt, care încearcă să își relanseze economia aflată în criză după revolta din 2011, care l-a înlăturat de la putere pe Hosni Mubarak, după cum a relatat presa internațională.

Potrivit sursei citate, extinderea canalului reprezintă una dintre lucrările cele mai prețioase pentru președintele Abdel Fattah al-Sissi, care, abia ales în 2014, a lansat acest proiect ce presupune deschiderea unei noi căi, care dublează, pe o lungime de 35 de kilometri, celebrul canal lung de 93 de kilometri, precum și lărgirea și adâncirea unui tronson de alți 37 de kilometri.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe