OraNoua.ro
Publicat în 19 august 2015, 16:54 / 32 elite & idei

Petre Munteanu: Protestul medicilor – tardiv, dar esenţial. Să-l susţinem

Petre Munteanu: Protestul medicilor – tardiv, dar esenţial. Să-l susţinem

de Petre Munteanu

Jignitoarea salarizare a medicilor în România trebuie imputată nu doar tuturor guvernanţilor post-decembrişti (dar lor chiar trebuie să le fie imputată), ci şi nouă, celor care de 25 de ani ne tot trimitem reprezentanţi în Parlament pentru a face ţara mai bună – şi chiar medicilor înşişi, care se puteau organiza mai bine. Oricum, să le susţinem cauza măcar acum, în al 13-lea ceas.

.
E uimitor că medicii n-au pus piciorul în prag demuuult, de prin 91-92. Aşa, de-atunci tot sunt amăgiţi de lideri de sindicat care au pactizat cu Sistemul. Numai că faţă de casierii de la supermarket medicii au destulă formaţie şi informaţie pentru a-şi cere şi apăra singuri dreptul elementar la un salariu decent.
Opinie de medic, emigrat în SUA: „Medicii sunt o forţă în societate. Încă nu îşi dau seama. De aceea a fost foarte important să fie ţinuţi sub control, în lesa ciubucului. Dacă medicii se trezesc şi se organizează, pot schimba totul.”
Salarizarea medicilor este una dintre cele mai oribile porcării ale guvernărilor post-decembriste – cum să nu aibă bugetul României bani pentru 20.000 de salarii cu plecare de la 1000 de euro pe lună?!!! Pentru magistraţi s-au găsit bani destui – şi e foarte bine că-i aşa.
În loc de asta, şi spus fără vreun partizanat politic, cuplul Băsescu-Boc a redus drastic, cu nonşalanţă criminală (“sociocid”, să-i zicem), până şi jignitoarele salarii ale personalului medical/ sanitar – ca urmare, 7.000 de medici au părăsit de-atunci ţara. Iar tinerii se înscriu azi la Medicină exact cu gândul de a emigra după absolvire – oricât s-ar mai mari aceste salarii (auzi, cu 10%!!!) acum, în ceasul al 13-lea, ideea că societatea românească, nu doar statul, nu e capabilă să preţuiască profesia medicală se mai poate inversa abia în alţi 20 de ani. Nu e asta o chestiune de securitate naţională?!
La fel, nici noi, simplii cetăţeni, care inevitabil devenim pacienţi la un moment dat, fără posibilitatea vreunei asigurări de sănătate private, n-am avut nicio revendicare sistematică în acest sens – ruşinos. Deşi exclusiv pentru bună guvernare ne trimitem reprezentanţi în Parlament.
Oricum, măcar acum să susţinem acest protest spontan al medicilor.
 adevarul.ro

 

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe