Eugen Tomac: Vom vota solicitările DNA în cazurile Voicu și Păun
Parlamentarii Mișcării Populare vor vota în plenul Camerei pentru solicitările DNA în cazurile Mădălin Voicu și Nicolae Păun, a declarat luni deputatul Eugen Tomac, președinte executiv al MP.
„Suntem chemați în Camera Deputaților să decidem dacă se impune sau nu reținerea și arestarea preventivă a doi parlamentari. Am fost susținător și prin fapte, nu doar prin vorbe, al statului de drept și cred că justiția trebuie să își urmeze cursul pentru toți cetățenii, indiferent de poziție și statut”, a scris Eugen Tomac, luni, pe Facebook.
În opinia acestuia, „Parlamentul nu ar trebui să decidă în chestiuni de acest tip”. „Împreună cu colegii mei de la Mișcarea Populară, vom vota pentru solicitările DNA, întrucât s-a încercat, așa cum rezultă din informațiile publice, influențarea probelor”, a spus acesta.
Tomac subliniază că lupta împotriva corupției are „o miză extrem de serioasă”, motiv pentru care se declară îngrijorat de „stenogramele de spectacol”. „Apreciez că dosarele de corupție trebuie judecate cu celeritate, în contextul în care există atât de mulți aleși locali suspendați din funcție, al căror statut nu e clarificat în an electoral”, mai afirmă președintele executiv al MP.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil luni cererilor DNA de reținere și arestare preventivă în cazul deputaților Nicolae Păun și Mădălin Voicu.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


