Nawaf Salameh, producătorul Alexandrion a avut afaceri cu 17% mai mari în S1 2016
Alexandrion Grup România, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase, a înregistrat în primul semestru o creştere de peste 17% a cifrei de afaceri nete faţă de perioada similară a anului trecut, până la 96,9 milioane de lei, continuând astfel evoluţia pozitivă a businessului din ultimii ani.
„Evoluţia pozitivă a fost determinată de păstrarea unei linii de continuitate în definirea tuturor strategiilor ce au fost implementate atât pe piaţa românească, cât şi pe cea externă”, a declarat Nawaf Salameh, preşedintele companiei care deţine o fabrică de băuturi spirtoase lângă Ploieşti.
Nawaf Salameh, care este şi fondator al producătorului de băuturi spirtoase, afirmă că întreg portofoliul companiei a avut o evoluţie pozitivă în primul semestru. Compania activează pe mai multe segmente de piaţă precum vinars (cu brandul Brâncoveanu), pe cel de brandy (Alexandrion), de coniac (Camus), vodcă (Alexander, Beluga etc.), whisky (Grant’s, Glenfiddich etc.), de gin (Alexander, Bellman’s), de lichior (Saber), dar şi pe cele de tequilla, şampanie, vermut sau rom.
Dacă evoluţia pozitivă a rulajelor companiei ar continua întreg anul, Alexandrion Grup România ar putea încheia al patrulea an consecutiv de creştere a cifrei de afaceri nete, conform analizei ZF pe baza datelor de pe mfinante.ro.
http://www.zf.ro/companii/producatorul-alexandrion-a-avut-afaceri-cu-17-mai-mari-in-s1-2016-15662437
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


