Mugur Isărescu: Orice mișcare a cursului dă mari emoții; leul, mai stabil decât celelalte monede din regiune
Orice mișcare a cursului leu/euro în sensul deprecierii stârnește mari emoții, deși comparativ cu monedele din regiune, fluctuațiile sunt de mică amploare, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-o conferință de presă.
„Observăm în spațiul public că orice mișcare a cursului, uneori minoră, stârnește mari emoții. De la 4,44 lei/euro la 4,54 lei/euro sunt 10 bani, adică mai puțin de 3%. Noi spuneam cândva că nici nu ne ocupăm de mișcări de curs care sunt sub 5%. Cu toate astea, constatarea și constatarea evidentă stârnește emoții: s-a depreciat cursul. Există aici un dezechilibru între emoția stârnită de mișcare în sensul deprecierii cursului și când el își revine. Când el își revine, ajunge la fenomene neînsemnate”, a spus Isărescu.
Potrivit acestuia, față de alte monede din regiune, fluctuațiile au fost de mică amploare.
„Cu coroana cehă nu ai cum să te compari pentru că acolo a fost ancorat ca în cazul Elveției. Să vedem când vor ieși, când vor renunța la această ancorare, ce se va întâmpla. Dânșii spun că va fi mult atenuată mișcarea cursului la exit. Dacă ne uităm comparativ cu forintul unguresc și cu zlotul polonez, leul a fost mult mai stabil. Fluctuațiile au fost de mică amploare, în limita a 3%. Fluctuații mici cu emoții mari”, a mai arătat guvernatorul BNR.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


