Cristian Unteanu: Fabuloasa poveste cu pisici a lui Deng Xiaoping, arhitectul succesului chinez
Din momentul în care Donald Trump a semnat retragerea SUA din Tratatul transpacific, Chinei i s-a deschis un drum regal pentru a forma, ca lider de grup, propria sa zonă de cooperare economică şi de liber-schimb.
Ceea ce ar putea determina mutaţii enorme în structura relaţiilor într-o zonă vastă a lumii, cu implicaţii globale şi nu numai în dimensiunea economică. Va reuşi China o asemenea mutare geostrategică? Încă este neclar. Dar asta nu înseamnă că, din nou, în atenţia analiştilor revine „modelul chinez”, absolut unic, prin care China de azi a ajuns să fie un fenomen unic, politic şi economic, uluind, fascinând şi înfricoşând totodată prin uluitoarea viteză a unei transformări ale cărei baze au fost puse prin viziunea lui Deng Xiaoping, cel de la a cărui moarte, pe 19 februarie, s-au împlinit 20 de ani. A fost unul dintre marii politicieni din istoria secolului XX şi a lumii, vizionar creator de sistem dar şi politician de mare abilitate care a ştiut să implementeze ceea ce părea absolut imposibil şi împotriva tuturor dezvoltărilor logice ale secolului XX: o îmbinare funcţională între socialism şi economia de piaţă. Iar viziunea s-a dovedit într-atât de corectă încât îi vedem acum rezultatele concrete în ceea ce înseamnă fabuloasa „rupere de sistem” ce a permis apariţia unui experiment gigantic, aşa cum este totul la scara Chinei. „Nu există o contradicţie fundamentală între socialism şi economia de piaţă” – spunea Deng Xiaoping. „Problema este cum să dezvolţi forţele de producţie în modul cel mai eficient. Am avut o economie planificată, dar experienţa noastră de ani de zile a dovedit că a avea o economie totalmente planificată are, într-o a nume măsură, un efect negativ asupra dezvoltării forţelor de producţie. Dacă vom combina o economie planificată cu o economie de piaţă, vom fi într-o poziţie mai favorabilă pentru a liberaliza forţele de producţie şi să mărim viteza creşterii economice” (23 octombrie 1985).
http://adevarul.ro/international/asia/fabuloasa-poveste-pisici-alui-deng-xiaoping-arhitectul-succesului-chinez-1_58ad3cea5ab6550cb8b38217/index.html
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


