OraNoua.ro
Publicat în 8 martie 2017, 20:39 / 30 elite & idei

Sebastian Burduja – Elefantul democrației românești: modelul FSN vs. Partidul 2.0

Sebastian Burduja – Elefantul democrației românești: modelul FSN vs. Partidul 2.0

de Sebastian Burduja

Sebastian Burduja, liderul PACT și totodată cel care a înființat Liga Studenților Români din Străinătate, a fost unul dintre cei care au protestat în fața Palatului Victoria împotriva OUG 13. Acesta a revenit în țară, în urmă cu un an de zile, după ce își petrecuse ultimii 12 ani în SUA, unde a sudiat la Harvard și Stanford.

După perioada petrecută în țară, Burduja crede că partidele trebuie reformate cu totul și vine și cu soluții în acest sens.
„Aşa cum am arătat anterior, partidele trebuie să ofere platforme deschise pentru generarea unor politici publice de impact. Un model de practică a marilor partide din Europa sau din SUA este cel al parteneriatelor cu institute politice afiliate lor, pe principii ideologice. Sigur, pentru asta trebuie să existe o asumare ideologică coerentă, exprimată de la nivel de idee până la nivel de măsuri concrete. Partidele românești au, în mare parte, aceeași ideologie: „de toate pentru toți, atât timp cât rămâne cât mai mult pentru noi înșine”.Așa-zise think-tank-uri există în România, inclusiv prin implicarea financiară a unor fundații străine, dar sunt în bună parte forme fără fond. Mărturie stă faptul că programele politice sunt adesea făcute pe genunchi, cu câteva luni înaintea alegerilor, de către autori mai mult sau mai puțin necunoscuți, fără consultări publice și fără dezbateri reale. În ciuda existenței a unor astfel de institute, am asistat recent la cazuri absurde precum cel în care președintele principalului partid de guvernământ susţine că este singurul care cunoaște programul de guvernare. Am rămas, probabil, în paradigma liderilor providențiali care trebuie să le știe pe toate. Aici e suficient să lucrăm cu partenerii externi, cu fundațiile și institutele afiliate partidelor occidentale și să-i lăsăm să ne prezinte cum se organizează acolo sesiuni de lucru cu experții, town halls, forumuri, dezbateri etc. Și să ducem politica la nivel local, construind politicile de jos în sus, nu invers (mai multe despre asta la secțiunea „organizare”). Cert este că fără o regândire profundă a acestei dimensiuni ne vom scălda mulți ani de-acum înainte într-o mocirlă confuză, fără ideologii, fără idei și fără soluții”. a spus Sebastian Burduja.Citiți viziunea lui integral AICI.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe