Adriana
Publicat în 26 aprilie 2017, 14:11 / 19 elite & idei

Dan Mihalache, participare la ceremonia de comemorare a Holocaustului, organizată de Sinagoga Pinner din Londra

Dan Mihalache, participare la ceremonia de comemorare a Holocaustului, organizată de Sinagoga Pinner din Londra
+ Observator •

Duminică am participat, în calitate de vorbitor special, alături de dl Leslie Kleinman, supravieţuitor, la ceremonia de comemorare a Holocaustului, organizată de Sinagoga Pinner din Londra. Comemorarea s-a circumscris temei „De la teroare la toleranţă”.
Am punctat, cu această ocazie, importanţa pe care o are menţinerea vie a memoriei Holocaustului în educarea tinerei generaţii şi în lupta pentru combaterea antisemitismului şi a oricăror forme de rasism. Totodată, am evocat experienţa personală, în dubla calitate de cadru didactic şi om politic, cu privire la percepţia socială asupra Holocaustului.
Cu referire la rezultatele obţinute de România, în 2016, pe parcursul exercitării preşedinţiei IHRA (International Holocaust Remembrance Alliance), am menţionat adoptarea definiţiei de lucru a antisemitismului, apreciind că, astfel, au fost setate noi standarde calitative în activitatea organizaţiei.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe