Adriana
Publicat în 4 octombrie 2017, 14:10 / 27 elite & idei

Mihai Daraban: Creşterea economică în care ne aflăm este o bulă bazată pe o rostogolire a unor taxe şi a unor mărfuri consumate din import

Mihai Daraban: Creşterea economică în care ne aflăm este o bulă bazată pe o rostogolire a unor taxe şi a unor mărfuri consumate din import
+ Observator •

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, se declară îngrozit de faptul că importurile totale de marfă ale România au crescut cu peste 4 mld. de euro în ultimul an, explicând totodată că a constatat cu neplăcere că expozanţii de la târgurile agricole, organizate de instituţia pe care o reprezintă , expun produse din import. „Observăm cu o oarecare neplăcere faptul că marea majoritate a expozanţilor de târguri precum Indagra, Agralim şi alte târguri organizate de noi, expun produse din import. Acest lucru ar trebui să ne preocupe foarte mult. În spaţiul public se vorbeşte de creştere economică, de o creştere a exporturilor, dar dacă ne uităm pe cifrele importurilor ne îngrozim. Vorbim de pest 67 mld. euro importuri în 2016 în România faţă de 62,9 mld. euro cu un an înainte. Observăm o creştere de peste 4 mld. euro, bani cash, curaţi, la vedere. Această creştere economică în care ne aflăm este o bulă bazată pe o rostogolire a unor taxe şi a unor mărfuri consumate din import. Acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri foarte serios”, a spus el în cadrul conferinţei „Cum să valorificăm la maximum producţia agricolă şi alimentară”, care a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) – vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe