Puncte cheie:

• La urma urmei, 2017 nici nu a fost atât de rău pe cât ar fi putut să fie, deși tensiunile mai vechi sau mai noi au început să se acumuleze vizibil și să anunțe apropierea unor schimbări structurale majore, de magnitudinea unor cutremure, în sistemul relațiilor internaționale;
• Presiunile au fost cauzate, ca întotdeauna în istorie, în epoci de schimbare a generațiilor politice și a ordinii globale, în principal de dinamica raporturilor dintre Marile Puteri, dar și de o anumită „malaise” a democrațiilor liberale, blocate într-un discurs tot mai puțin receptat de marele public, plictisit parcă de tot ceea ce are de atâtea decenii și atras în tot mai mare măsură de formule discursive radicale, iliberale, autoritariste;
• Pentru Uniunea Europeană, alegerile din Olanda, Franța, Germania și Austria, în această ordine, au însemnat înfrângerea naționaliștilor și eurofobilor și salvarea pentru moment a Proiectului European, chiar dacă rezultatele votului au arătat peste tot o creștere semnificativă a liderilor și partidelor extremiste, aflate acum fie în poziția amenințătoare de lideri oficiali ai opoziției, fie chiar de participanți la guvernare (Geert Wilders și PVV în Olanda, Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon în Franța, AfD în Germania, Partidul Libertății în Austria);
• Statele Unite au început dezangajarea din aranjamentele internaționale ale ordinii liberale globale, ordine pe care America însăși a creat-o și apărat-o după 1945, retragerea fiind de altfel un proces previzibil, anticipat imediat după alegerea lui Donald Trump în fruntea executivului american. Ieșirea din TPP (acordul de liber schimb transpacific, cu 12 state semnatare), ieșirea din Acordul climatic global de la Paris, abandonarea ultimelor speranțe privind adoptarea TTIP (acordul transatlantic de liber schimb și investiții, între SUA și UE), punerea în discuție a NAFTA (acordul nord-american de liber schimb, între SUA, Canada și Mexic), de-certificarea JCPOA(Acordul nuclear al Marilor Puteri cu Iranul, încheiat în 2015, susținut în continuare de Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia, China, UE în ansamblu și Agenția Internațională pentru Energie Atomică), ieșirea din acordul global privind transparența investițiilor în industria petrolieră (abia încheiat la finalul administrației Obama și văzut ca o formă de combatere a corupției în acest domeniu), scăderea încrederii europenilor în disponibilitatea SUA/președintelui Trump de a respecta necondiționat art. 5 al Tratatului Alianței Atlanticului de Nord (în urma declarațiilor explicite ale lui Trump privind “condiționarea intervenției militare” de achitarea la zi a “facturilor” pentru cheltuielile de Apărare), decizia unilaterală de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a statului Israel (care a dus la un vot masiv al Adunării Generale a ONU de condamnare a declarației Președintelui SUA) și, nu în ultimul rând, poziționarea Chinei drept prima Mare Putere a lumii susținătoare a globalizării, toate acestea sugerează abandonarea treptată a rolului de “leading nation” pe care Statele Unite îl câștigaseră în secolul XX precum și un îngrijorător clivaj al Occidentului, între SUA și Uniunea Europeană;
• Uniunea Europeană a lansat recent PESCO în domeniul Apărării (Uniunea Apărării), văzută ca un pas esențial în “autonomizarea strategică” a Uniunii Europene de Statele Unite, altfel spus în preluarea de către nucleul dur franco-german a inițiativei de integrare europeană în domeniul securității și apărării, domeniu rezervat în ultimii 69 de ani și acoperit cu succes de către NATO, indirect de către SUA;
• Rusia și-a continuat ofensiva strategică de recuperare a statutului de Mare Putere, pierdut în epoca Elțin, continuând să emită pretenții de “interese regionale specifice” (ca să nu spunem direct “sferă de influență”) în Europa de Est dar fiind bănuită de guvernele unor state occidentale și de interferențe în procesele electorale din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Spania etc. în sensul destabilizării democrațiilor liberale, al favorizării platfomelor contestatare sau secesioniste și al destrămării unității Occidentului;
• Coreea de Nord și-a continuat și chiar și-a accelerat programul nuclear, sfidând o Americă din ce în ce mai vulnerabilă politico-diplomatic și mai lipsită de aliați în comunitatea internațională, ceea ce a făcut ca demersurile politico-diplomatice de disuasiune ale Statelor Unite să fie tot mai ineficiente și mai puțin luate în serios la Phenian și în sistemul internațional, dar generând și politicii externe a Chinei serioase probleme de credibilitate;
• Ce ne așteaptă așadar în 2018?

*

2018 va aduce, cel mai probabil, adâncirea faliilor deja create și exacerbarea tensiunilor din sistemul internațional către punctul critic, dincolo de care transformările devin ireversibile iar lumea intră, practic, într-un alt capitol al istoriei. Este motivul pentru care consider că 2018 ar putea juca rolul unui point of no return în politica Europei și a lumii. Nu mai este mult până acolo. Opțiunile se vor radicaliza și polariza dramatic pe toate continentele. Ideologiile vor reveni în forță, dar nu în formele lor moderate de odinioară (centru-dreapta vs centru-stânga) ci mai degrabă raportate la axa liberal-iliberal.

Astfel, eurofobii vor deveni tot mai eurofobi iar pro-europenii tot mai pro-europeni, susținătorii lui Trump tot mai “habotnici” ideologic iar adversarii lui tot mai convinși că au avut dreptate, schismele și conflictele Orientului Mijlociu tot mai ascuțite, criza nord-coreeană tot mai acută, China tot mai expansivă pe piețele globale și tot mai vulnerabilă în interior, Iranul tot mai divizat etc. Să nu avem vreo îndoială, România va intra la rândul ei în acest proces de adâncire și radicalizare a faliei politice vizibile în stradă și în spațiul public încă din 2017, având în vedere că niciuna dintre părți nu va ceda ci, dimpotrivă, ambele se vor întări și își vor diversifica arsenalul în noul an.

La ce ne-am putea deci aștepta în 2018? Iată un posibil punctaj de procese și tendințe:

–        Statele Unite vor continua distanțarea treptată de ordinea liberală globală și de Uniunea Europeană, aceasta fiind probabil cea mai importantă (pentru noi) evoluție politică din mandatul lui Donald Trump, ceea ce va împinge economic nucleul dur al Uniunii Europene mai aproape de China și Rusia, iar Flancul Estic al NATO și al Uniunii Europene (Polonia, România, Statele Baltice, și mai aproape, pe linie de securitate, de Statele Unite);

–        Creșterea economică și a burselor va atinge punctul critic, dincolo de care putem vorbi de finalul unui ciclu al creșterii, existând unele asemănări structurale cu momentul 2008, atât în Statele Unite cât și în Europa sau Asia;

–        Era Merkel va intra în ultimul act, chiar dacă guvernul de coaliție CDU/CSU-SPD se va negocia și vota până la sfârșitul lui martie, semnele că Angela Merkel nu va putea duce până la capăt al patrulea mandat de cancelar și se va retrage pe parcurs, mult înainte de alegerile din 2021, devenind din ce în ce mai clare pentru cunoscătorii politicii germane;

http://www.contributors.ro/editorial/scurt-punctaj-pentru-2018-spre-un-%E2%80%9Epoint-of-no-return%E2%80%9D/