de Radu Preda

În câteva ore intrăm în anul centenar. Nu mă îndoiesc de faptul că majoritatea instituţiilor de cultură s-au gândit deja la propria lor contribuţie cum să marcheze cu sens acest soroc. Revin doar asupra câtorva preocupări.

Prima: în 2018 nu celebrăm victoria noastră, a românilor, asupra altora: unguri, nemţi, tătari, slovaci, bulgari, lipoveni, evrei, ucrainieni etc. Dimpotrivă: este împlinirea unui proiect de ţară din care, de la bun început, au făcut parte şi alţii. Iată de ce este o dovadă de maturitate să nu cedăm provocărilor, care nu vor întârzia, de a reduce bucuria reîntregirii la o chestiune strict interetnică. România mare este o realizare naţională, bază a unei societăţi în care diversitatea şi alteritatea sunt ingrediente naturale.

A doua: primul secol de unitate a României moderne a fost un succes masiv şi dramatic limitat de faptul că jumătate din el s-a consumat în abuzuri, erori, dictaturi şi crime. Am tot spus acest lucru. Constatarea unei asemenea matematici istorice trebuie să ne pună pe gânduri, să ne problematizeze, adică să ne tempereze eventualele efuziuni de genul „Cântării României“. Adică să ne pună în faţă diagnosticul, de care tot fugim, de societate post-totalitară, adică post-traumatică.

Primul centenar ne găseşte în plin dezacord cu propria istorie.

A treia: tot pe parcursul acestui prim secol românesc, din 1918 şi până acum, am asistat la creearea unor Românii secunde. Fie că este vorba despre comunităţile româneşti din jurul graniţelor – care, să nu uităm, au fost mereu loiale statelor care le-au găzduit, chiar dacă nu s-au bucurat mereu de respectul cuvenit – sau de cele din exilul politic şi apoi din diaspora economică, România a căpătat graniţe culturale şi emoţionale nebănuite. Pentru a nu spune că unele sunt pur şi simplu nedorite.

În fine: primul centenar ne găseşte în plin dezacord cu propria istorie. Suntem ameninţaţi la propriu de o gravă insecuritate referenţială, la fel de gravă precum cea energetică sau alimentară. Pe scurt, ne lipseşte încă povestea 100, acea naraţiune – nu în sensul construcţiei fictive – din care să ne extragem determinarea pentru următorul secol. Motiv să cred că dacă în 1918 ne-am împlinit teritorial, în 2018 trebuie să începem, printr-o cultură a dialogului şi a cercetării oneste, să ne împlinim şi memorial.