Corina Creţu: Reiterez disponibilitatea mea şi a serviciilor DG REGIO de a finanţa prin fonduri europene studiul de fezabilitate şi etapizarea construcţiei autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni
Comisarul european Corina Creţu exprimă disponibilitatea sa şi a DG Regio de a finanţa din fonduri UE studiul de fezabilitate şi etapizarea construcţiei autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, subliniind că pentur aceasta este necesară o solicitare din partea autorităţilor române.
„Reiterez disponibilitatea mea şi a serviciilor DG REGIO de a finanţa prin fonduri europene studiul de fezabilitate şi etapizarea construcţiei autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni. Aceasta poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile structurale şi de investiţii europene, având în vedere faptul că face parte din reţeaua TEN-T de bază, fiind inclusă totodată şi în Master Planul General de Transport”, afirmă Corina Creţu.
Ea precizează că „rămâne la latitudinea autorităţilor române dacă doresc să facă o solicitare în acest sens Comisiei Europene”.
Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.
Proiectul de lege a fost iniţiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepţia ALDE.
“Prezenta lege aprobă executarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, denumită în continuare Autostrada Unirii. Obiectivul de investiţii Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene disponibile în cadrul exerciţiului financiar multianual 2014-2020”, se arată în lege.
Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


