International Wine Contest Bucharest (IWCB), organizat anul acesta la Iași de către amicul și vechiul „tovarăș de idei” de promovare a vinului românesc, Dr. în Oeno- logie Cătălin Păduraru, ar trebui (și este menit) să stârnească mai multă atenție internațională asupra României viticole. De ce? Am fost acolo să aflu și să întreb, iar acum încerc să transmit concluziile și prin intermediul scrisului meu, în cadrul acestui proiect lăudabil.

Vinul românesc are vocație și tradiție europeană.
De cel puțin 7.000 de ani
Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dedicat culturii Cucuteni-Tri- polie, conține deja dovezi – și va facilita noi cercetări – care să confirme că în zona est-europeană în care e situată Moldova românească de azi viticultura și vinificația se practică încă de acum 7.000 de ani. Dovezile sunt pe de-o parte arheologice: se- mințe descoperite în straturile arheologice și în vasele de ceramică specifice culturii respective. Pe de de altă parte, sunt logice. Această civilizație, care s-a întins între anii (aprox) 5.200-3.500 î. Ch. pe o suprafață de cca 350.000 kmp (de la actualul Kiev la sud de Dunăre și de la Nipru până către Brașovul de azi), e considerată una dintre cele mai importante ale Europei acelor vremuri. Și astfel, dacă luăm în con- siderare și traseeul marilor migrații ale omenirii de la est spre vest, ca și faptul că viticultura din Georgia de azi se revendică (mai la est de România) încă de acum 8.000 de ani, putem presupune că apariția sâmburilor de struguri de Vitis Vinifera la Cucuteni vine doar să completeze dovada.

Avem, așadar, o istorie neîntreruptă a viticulturii care le precede pe multe alte- le, azi mai importante. Și, totodată, un prim argument că România de azi ar putea fi o bijuterie veritabilă, care așteaptă să fie (re)descoperită. Mai cu seamă că mai există și alte argumente.

360 / Caiet documentar 4 Agricultura

România are soiuri autohtone valoroase și diferite. și terroir-e unice

Chiar dacă multe s-au pierdut odată cu Marea Filoxeră din secolul XIX și în epoca tulbure a celor două Războaie Mondiale și a celor 45 de ani de comunism, România încă deține câteva soiuri de struguri pentru vin care sunt deopotrivă unice și va- loroase. Crâmpoșia, Zghihara, Frâncușă, Feteasca albă, Feteasca regală, Băbeasca, Feteasca neagră sunt câteva dintre ele. Altele – cum ar fi Busuioaca de Bohotin, Grasa de Cotnari, Cadarca, Mustoasa de Măderat și nu numai – sunt împărțite cu țările din jur, după cum ne-a condus istoria frământată de la porțile Balcanilor, dar fac parte atât de adâncă din tradiția națională de consum încât au devenit sinonime cu România. Mai ales că România are nu doar soiuri diferite, ci și zone viticole – terroirs – diferite, care imprimă vinurilor caracteristici specifice și uneori imposibil de replicat în alte părți. Acest lucru rămâne valabil indiferent dacă un consumator știe sau nu să arate pe hartă unde e România – sau poate tocmai noutatea ar fi de natură să suscite curiozitatea.

Poate un lucru ar trebui menționat aici: în „înfruntarea” dintre Lumea Veche și Lumea Nouă a vinului, prin prisma soiurilor și terroir-elor, România se situează pe o poziție favorabilă. Face parte din „vechea aristocrație europeană” dar cu certe valențe comerciale și identitare. Și, dacă ținem cont că marea majoritate a soiurilor de struguri din care se face vin în Lumea Nouă provin din Franța și sunt relativ ace- leași (Chardonnay, Sauvignon blanc, Pinot Gris, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Malbec, Syrah), atunci Lumea Veche – din care face parte România (stră-ve- che, în fapt) – e de natură să propună consumatorilor „altceva”.

„Și ce dacă există niște soiuri vechi aici?”, poate veți întreba. După părerea mea, „adevărații iubitori ai vinului” nu se mulțumesc niciodată cu puțin, ci vor să încerce o cât mai mare diversitate, din cât mai multe zone de origine. Lucru cu atât mai valabil în aceste vremuri, când „globalizarea” a făcut ca și informația și produ- sele (vinurile, în cazul de față) să circule cu mai mare viteză, dar a creat totodată și o nevoie din ce în ce mai vehementă de „altceva”, produse cu poveste și cu persona- litate distinctă și nu atât de „uniformizate”.

Dacă în urmă cu 2-3 secole informațiile și produsele dintr-o parte a globului ajungeau în cealaltă parte cu viteză mică și costuri mari, azi lucrul ăsta s-a schim- bat. Astfel, curiozitatea e mai ușor de satisfăcut. O cunoștință care a participat și ea la concursul de vinuri de la Iași pe care l-am menționat la început, originară din Singapore, dar „cetățean al lumii vinului” de mai mulți ani și autoare de cărți în domeniu, îmi spunea recent, de pildă, că Fetească regală de la noi i se pare un atu pe care încă nu l-am jucat suficient. Cu aproximativ 15% din întreaga suprafață viticolă cultivată cu acest soi, cu o adaptabilitate la diverse tipuri de climate, cu o versatilitate nativă a soiului aptă să dea naștere atât la vinuri de băut tinere cât și la unele care au de câștigat din maturarea la butoi de stejar sau în urma învechirii și

IV. AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ: DATE ȘI CIFRE CHEIE / 361

cu niște randamente bune la hectar, ea vedea un mare potențial în Feteasca regală. Și nu era singura. Și nu era nici unicul soi care a stârnit deja curiozitatea străinilor pasionați de domeniu.

Și, în plus, între noi fie spus, România are, la o adică, și un belșug de soiuri „internaționale”, la o adică.

Adevărul e că nu doar România, ci întreg spațiul caucazian, est-european și sud-est-european constituie, la momentul de față, zona care concentrează cea mai mare diversitate de soiuri și zone unice în lume. Fie că vom încerca să mergem „cu plutonul”, fie că vom încerca să avansăm „prin noi înșine”, avem de-ales cum ne vom folosi, ca țară, de această realitate.

Cu ajutorul fondurilor europene, vinul românesc e deopotrivă modern
și accesibil
Dacă am pomenit mai devreme de tradiție – care e o valoare în sine, după cum con- stată destul de amar cei care nu au așa ceva – cred că e cazul să mai vorbim de încă ceva: ca urmare a lipsurilor de tot felul din perioada comunistă, anii 1990 au prins România viticolă într-o situația de „de-tehnologizare” aproape completă. Iar faptul că antreprenorii români au accesat masiv fondurile europene destinate domeniului, începând din anii 2003-2005 și până acum, a făcut ca „industria vinului” din Româ- nia să fie, la nivel general de ramură economică, una dintre cele mai bine și modern dotate industrii de acest gen din întreaga lume producătoare de vin. Dacă în alte țări evoluțiile tehnologice au fost făcute „pas cu pas” – s-au completat pe parcurs diferite tehnologii învechite care au continuat să coexiste cu altele tot vechi, dar încă funcționale – la noi a avut loc un veritabil salt brusc. Așa cum s-a întâmplat de pildă și în telecom, unde, prin investiții masive în tehnologii noi, România a ajuns în doar câțiva ani să dispună de un internet foarte bine răspândit, de foarte bună vi- teză, care-l plasează în rândul țărilor avansate din acest punct de vedere. Iar accesul la acest gen de tehnologii, ca și adoptarea unor standarde de siguranță a produselor alimentare care sunt recunoscute pe tot globul, e de natură să contribuie la calitatea și credibilitatea vinului românesc. La fel și legislația.

Iar faptul că o mare parte fondurilor cu care s-a perfecționat în ultimele două decenii vinul românesc a fost nerambursabilă a fost și el de natură să facă vinul românesc competitiv – exact în această perioadă a lui de (re)început.

La fel și apartenența – relativ nou-câștigată, a României la „familia europeană” – pune țara noastră într-o poziție de care nu s-a mai bucurat probabil niciodată în întreaga ei istorie: circulația liberă a mărfurilor și a specialiștilor, transferul de informații și know-how sunt azi valori importante câștigate de România. Accesibi- litatea vinurilor românești – atât ca preț de cost cât și ca liberă mișcare – este foarte importantă într-o piață mondială tot mai competitivă.

362 / Caiet documentar 4 Agricultura

Prin Europa, România e din ce în ce mai vizibilă și mai atractivă

Prin „forța lucrurilor”, dacă putem s-o numim așa – dar, în realitate, datorită fap- tului că o serie întreagă de evenimente sau decizii conștiente ne-au condus la un moment în care putem să „fructificăm” azi roadele – apartenența țării noastre la Uniunea Europeană, la mișcarea de idei europene, la investiții etc, face ca România să devină tot mai vizibilă. Și mai atractivă – atât ca membru al Europei, cât și de sine stătătoare.

Contribuie la asta foarte mulți factori: vocile celor care ne vizitează; cele ale funcționarilor sau politicienilor care reprezintă România în cadrul acțiunilor și instituțiilor europene; posibilitățile noi și viguroase de promovare aduse de mar- ketingul prin „rețelele sociale” sau prin cărți, reviste și prin televiziunile online sau clasice; dezvoltarea și ieftinirea rutelor de transport aerian, rapid, de pasageri; in- vestițiile străine; migrația – care nu are doar valențele care îngrijorează pe atât de mulți acum; o creștere naturală a apetitului firesc pentru călătorii și o anumită „de- mocratizare a turismului”, prin apariția platformelor de direct booking tip Airbnb șa; gastronomia și stilul de viață românesc, considerate de mulți oaspeți străini drept „seducătoare”; faptul că România reprezintă atât frontiera estică a NATO cât și a Uniunii Europene, coroborat cu un declin în „vocația europeană” a Turciei (sper că doar temporar, țara aceea e atât de interesantă!)… Și multe altele sunt împreju- rările care plasează România pe un trend ascendent al vizibilității și atractivității. Dacă nu survine vreo catastrofă istorică sau vreo altă mutație socială zguduitoare și imposibil de estimat, cred că depinde doar de noi, beneficiarii nemijlociți, să ne „formulăm oferta care nu poate fi refuzată”.

A new star is born!

Istorie străveche și tradiție neîntreruptă, ofertă diversificată și accesibilă, produse sigure și de calitate, stil de viață seducător, comuniune de idei și credințe funda- mentale compatibile cu majoritatea țărilor care ar putea fi destinație pentru vi- nul românesc – toate acestea sunt argumente bune, cred eu, în favoarea vinului românesc. Ele trebuie formulate într-un concept coerent, percutant și apetisant și trebuie transmise cu vigoare, cu convingere – mai întâi către „vecinii și prietenii de lângă casă” (primii clienți), adică către Europa – și apoi către alte țărmuri, poate mai îndepărtate geografic, dar unde există premise ca mesajul vinului românesc să fie receptat cu interes. Vinul românesc și deja european poate deveni astfel global.