Matei Bogdan
Publicat în 22 mai 2019, 13:03 / 32 elite & idei

Andrei Stoian: D’ale electoralelor valuri

Andrei Stoian: D’ale electoralelor valuri

de Andrei Stoian

Mitingurile, marşurile şi reuniunile publice au dat semnalul intrării în linie dreaptă pentru alegerile de săptămâna viitoare. Este momentul marilor manevre, al loviturilor sub centură şi al manipulărilor.

Sunt două aspecte remarcabile în această campanie, până acum:
a) în pofida mizei uriaşe, „temperatura” opiniei publice rămâne destul de scăzută, ceea ce e îngrijorător din punctul de vedere al implicării cetăţeanului în viaţa publică, dar îmbucurător din perspectiva alarmantă a divizării societăţii, care nu dă semne că doreşte să o apuce pe panta războiului civil, şi
b) consolidarea ca normă acceptată a tuturor încălcărilor regulilor unei campanii democratice, de la listele de semnături falsificate şi până la implicarea Preşedintelui de partea unui partid.
E discutabil că toate manevrele vor da rezultatele scontate. E cert altceva: şi anume, că, după fiecare ciclu electoral, în loc să ne apropiem, ne îndepărtăm de standardul politic al unei naţiuni civilizate.
Deşi România e un stat european neînsemnat, care nu participă în nici un fel la luarea deciziilor, campania electorală pentru Parlamentul European ne afectează în mod direct. Degradarea standardelor democratice în Europa Occidentală permite chiar unor candidaţi să încalce nepedepsiţi regulile, în detrimentul ţării noastre.
Primul caz este cel al lui Frans Timmermans, vice-preşedintele Comisiei Europene şi agent al intereselor economice ale Olandei. Acesta, spre a-şi reface potenţialul electoral, îşi permite să se folosească de resursele Comisiei aflate la final de mandat, spre a ataca România, în tentativa de a obţine mai multe voturi pe plan intern.
Cel de-al doilea caz este cel al Austriei. În pofida faţadei pompoase, Austria este o placă turnantă a afacerilor necurate. Bătălia dură pentru control a dus la o situaţie ieşită din comun, pe care, din păcate, nimeni în presa românească nu o comentează: cu 10 zile înainte de euro-alegeri, Austria a intrat în alegeri anticipate. Fragila coaliţie a conservatorului Kurz s-a prăbuşit într-un scandal de corupţie care a implicat nişte firme ruseşti. Aceasta este ţara care are pretenţia de a conduce estul Europei şi de a juca un rol central în UE.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe