Matei Bogdan
Publicat în 18 septembrie 2019, 20:03 / 48 elite & idei

Mireille Rădoi: “No Drugs Revolution”. “Tinerii şi propriile lor valori”, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Bucureşti

Mireille Rădoi: “No Drugs Revolution”. “Tinerii şi propriile lor valori”, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Bucureşti

Pe 16.09.2019, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București în parteneriat cu Asociația Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului – CIADO, Federația Națională a Asociațiilor de Părinti din Învățământul Preuniversitar-București (FNAP – București), au semnat, un acord de parteneriat, în baza Strategiei Naționale Antidrog, dar și a Strategiei Municipale Antidrog, adoptată de Consiliul General al Municipiului București.

Cele trei proiecte prevăzute în acord „No Drugs Revolution”, „Tinerii si propriile lor valori”, „Indrumator Antidrog pentru profesorii diriginti”, doresc să angajeze o colaborare activă între factorii de decizie și partenerii educaționali pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri.

La eveniment au luat parte directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, București, Conf. Univ. Dr. Mireille Rădoi, Ioana Mihaela Neacșu, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Eugen Ilea, președinte FNAP-București, Daniel Florea, Primar al Sectorului 5 al Capitalei, reprezentanți ai autorității central administrative, precum și academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, președinte CIADO.

„Ignoranța, negarea și fuga de realitate circumscriu reacția generală în fața consumului de droguri, care – din păcate – este un comportament din ce în ce mai răspândit la tineri și, cu atat mai îngrijorător, începând cu vârste din ce in ce mai mici! Doar prin acțiunea coerentă a tuturor – părinți, profesori, ONG-uri, autorități locale și guvernamentale – printr-un parteneriat social real, 360 de grade, putem cunoaște, înțelege și reduce acest tăvălug nociv!” – Conf. Univ. Dr. Mireille Radoi, Director al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, București, arată un comunicat BCU Carol I.

www.dcnews.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe