Matei Bogdan
Publicat în 2 octombrie 2019, 15:11 / 30 elite & idei

Daniel Constantin: Avem nevoie ca la nivelul Guvernului României să aducem profesionişti

Daniel Constantin: Avem nevoie ca la nivelul Guvernului României să aducem profesionişti

Toţi parlamentarii PRO România au semnat şi vor vota moţiunea de cenzură, a declarat, marţi, deputatul Daniel Constantin, subliniind că este nevoie de un guvern cu oameni profesionişti.

„Nu am fost foarte interesaţi de textul moţiunii de cenzură. Cred că demersul de a vota moţiunea pentru a schimba acest guvern este mai important decât un text şi oricât de bine ar fi fost scris textul moţiunii de cenzură cred că nu am fi reuşit să cuprindem toate gafele şi toate relele care s-au întâmplat în aceşti doi ani şi jumătate”, a afirmat Daniel Constantin, la Parlament.

El a spus că a plecat din această coaliţie în anul 2017 şi a tras un semnal de alarmă încă de atunci.

„Din păcate, lucrurile nu au mers în direcţia bună şi cred că cel mai important este ca partidele care au semnat moţiunea de cenzură şi toţi cei care votează acum şi după aceea un viitor guvern să aibă în vedere că avem nevoie la nivelul Guvernului României să aducem profesionişti. Cred că aceasta este cea mai mare greşeală a celor care guvernează, dincolo de alte interese, că au adus oameni nepotriviţi. Avem datoria să dăm ţării oamenii de care are nevoie România să meargă pe drumul cel bun”, a punctat Daniel Constantin. 

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe