Matei Bogdan
Publicat în 15 ianuarie 2020, 17:05 / 33 elite & idei

Alexandru Lăzescu: „Război cu Troia nu se face”

Alexandru Lăzescu: „Război cu Troia nu se face”

Ioan Stanomir scrie pe site-ul marginaliaetc.ro că: „După trei decenii, statul român (…) îşi priveşte cetăţenii ca pe o masă amorfă, al cărei rol nu poate fi altul decât acela de a oferi temelia bugetară a privilegiilor unei elite”. Considerația e prilejuită de recenta tragedie petrecută la spitalul de urgență Floreasca, unde o pacientă a suferit arsuri în sala de operație și ulterior a decedat. S-ar părea că, la treizeci de ani de la căderea lui Ceaușescu, fotografia României e aproape aceeași, „dominată de continuitatea culorilor şi a contururilor. Dincolo de mutaţiile produse, ceva durează, neschimbat şi aparent imposibil de înlăturat: statul român”, care trebuie reformat. Deocamdată, „supravieţuirea acestui stat inept şi adeseori criminal prin neglijenţă şi iresponsabilitate este cel mai mare pericol la adresa identităţii noastre occidentale”.

Pe același site, Alexandru Lăzescu discută despre decalajul creat între viziunea strategică a Uniunii Europene și realitatea momentului. Uniunea s-a definit mai mereu, cu mândrie, ca o „Softpower Superpower, ceea scoate în evidență faptul că „abordarea de acolo «multilateralistă», cu accentul pus pe negocieri și soluții legaliste, diplomatice, este calea corectă, nu (se sugera) linia aventuristă şi mai dură a Statelor Unite. Suna bine, dar ca discuții pe la seminarii, workshopuri sau la «studii europene»”, spune Lăzescu.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe