Matei Bogdan
Publicat în 29 ianuarie 2020, 15:51 / 37 elite & idei

Cătălin Predoiu, către omologii din UE: Ar fi bine ca toate țările membre ale UE să combată corupția așa cum o face România, inclusiv în domeniul fondurilor europene

Cătălin Predoiu, către omologii din UE: Ar fi bine ca toate țările membre ale UE să combată corupția așa cum o face România, inclusiv în domeniul fondurilor europene

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu le-a subliniat omologilor europeni, la Zagreb, că „ar fi bine ca toate țările membre ale UE să combată corupția așa cum o face România, inclusiv în domeniul fondurilor europene, pentru a evita apariția dublului standard”, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.

În perioada 23-24 ianuarie 2020, Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a participat la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizată la Zagreb, Croația.

La finalul reuniunii, ministrul Justiției a declarat că a adus în discuție crearea unui mecanism de evaluare a respectării statului de drept cu aplicare egală pentru toate statele membre și a subliniat că  „susținerea pentru operaționalizarea Parchetului European va fi un test pentru angajamentul real al tuturor guvernelor statelor membre pentru aceleași standarde de integritate în toate țările membre, pentru protejarea intereselor europene și combatarea corupției cu fonduri europene”.

În acest sens, oficialul român a punctat că „ar fi bine ca toate țările membre ale UE să combată corupția așa cum o face România, inclusiv în domeniul fondurilor europene”, pentru a evita ajungerea la „duble standarde în mecanismele de absorbție”.

Cătălin Predoiu a mai precizat că nu s-a adus în discuție MCV, dorința tuturor celor prezenți fiind de a se concentra mai întâi pe problemele stringente din domeniul justiției la nivel european, „pentru că este foarte mult de făcut pentru justiție în toate țările europene”.

„Independența justiției, spațiul de libertate, securitate și justiție din UE sunt principalele valori care diferențiază pozitiv construcția europeană pe plan global. De aceea, ele trebuie protejate și consolidate printr-o permanentă modernizare și rafinare”, a explicat acesta.

Potrivit comunicatului, la reuniunea informală de la Zagreb, miniștrii justiției din țările membre ale UE au discutat despre progresul privind orientările strategice din domeniul libertății, securității și justiției, formarea judiciară, importanța rețelei judiciare europene în domeniul civil și comercial, precum și a rețelelor naționale.

De asemenea, în intervenția sa, ministrul român a susținut temele aflate pe Agenda Strategică 2019-2024 din aria de libertate, securitate și justiție.

Principiile dezvoltării viitoarei cooperări judiciare, a arătat ministrul român, trebuie să rămână aceleași: să fie centrate asupra cetățenilor Uniunii, să asigure facilitarea accesului la justiție, să fie bazate pe respectarea valorilor comune, a drepturilor și libertăților fundamentale și a statului de drept și să asigure consolidarea încrederii reciproce în sistemele de justiție ale statelor membre.

În marja ședinței, Cătălin Predoiu a avut întâlniri bilaterale cu miniștrii și delegațiile Germaniei, Suediei și Poloniei și, de asemenea, discuții tête-à-tête cu miniștrii Finlandei, Croației și Austriei, precum și cu comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Reuniunea bilaterală cu Didier Reynders a reliefat convergențele în ce privește dosarele care figurează pe agenda europeană în domeniul justiției, informează sursa citată.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe