Matei Bogdan
Publicat în 26 februarie 2020, 15:07 / 39 elite & idei

Cristian Diaconescu a revenit în PMP

Cristian Diaconescu a revenit în PMP

Fostul ministru Cristian Diaconescu a revenit în Partidul Mişcarea Populară.

Acesta a fost prezentat, marţi, de preşedintele partidului, Eugen Tomac, la începutul Consiliului Executiv Naţional al partidului, fără a dezvălui ce funcţie va ocupa.

„Avem o şedinţă specială astăzi, un Consiliu Executiv Naţional care începe cu o veste bună. Să-i urăm bun revenit domnului ministru Cristian Diaconescu. Întărim rândurile şi intrăm în linie dreaptă pentru a ne atinge împreună obiectivele pe care le-am stabilit în acest an – PMP plus 10%. Împreună cu domnul preşedinte Diaconescu, împreună cu ceilalţi colegi, sunt convins că ţintele noastre politice vor deveni realitate”, a afirmat Tomac.

Cel mai probabil, Diaconescu va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte al PMP, potrivit unor surse.

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi al Justiţiei, fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, a precizat că este o perioadă foarte complicată din punct de vedere politic şi este momentul să optezi între „a sta pe margine sau a te implica”.

„Este o perioadă foarte complicată şi dacă ai cât de cât experienţă politică, ai de ales: ori stai pe margine şi vorbeşti, ori te implici. Nu există altă variantă. Din acest punct de vedere, din 2014 până astăzi cred că am vorbit suficient şi cred că, pe de altă parte, este momentul, dacă într-adevăr vrei să fii credibil faţă de tine însuţi şi faţă de cei cu care la un moment dat ai făcut echipă, să te alături şi la bune şi la rele”, a precizat Diaconescu.

Potrivit lui Tomac, subiectul principal al şedinţei este calendarul pentru pregătirea alegerilor locale.

„Astăzi vom valida şi câţiva colegi care vor intra în competiţia pentru alegerile locale. Ţinta noastră de a avea candidaţi peste tot – în toate municipiile, în toate oraşele, în toate comunele din România – rămâne un obiectiv la care nu renunţăm. De asemenea, vom dezbate situaţia politică la zi”, a explicat Tomac.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe