Corina Crețu: Am semnat în calitate de membru al Parlamentului European proiectul care prevede întărirea colaborării transfrontaliere în perioada crizei COVID-19
Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a anunțat marți, într-o postare pe Facebook că a semnat în calitate de membru al Parlamentului European proiectul care prevede întărirea colaborării transfrontaliere în perioada crizei COVID-19, precizând că a luat în considerare situația de la punctele de frontieră ale României și mai ales recentele evenimente de la Nădlac.
“Este o inițiativă care urmărește oferirea unui răspuns mai coerent și coordonat al statelor europene. În această perioadă, există o presiune semnificativă asupra regiunilor transfrontaliere – care, să nu uităm, reprezintă 40% din întregul teritoriu al Uniunii Europene. E esențial, așadar, să găsim metodele cele mai potrivite pentru a dezvolta și pe acest palier cooperarea dintre state”, a precizat Crețu.
Aceasta a mai menționat faptul că închiderea necoordonată a granițelor a avut un impact negativ atât asupra cetățenilor, cât și asupra economiei locale, a întreprinderilor, a transportului de mărfuri, dar și a serviciilor publice transfrontaliere.
“E important să înțelegem că regiunile transfrontaliere sunt forme palpabile ale coeziunii teritoriale, iar criza COVID-19 demonstrează că e nevoie de consolidarea modului în care funcționează aceste regiuni. Am fost și rămân o susținătoare a îmbunătățirii instrumentelor de guvernare, a consolidării și a creării de noi servicii publice transfrontaliere, pentru că Uniunea Europeană are nevoie de o abordare holistică, integrată, care să pună cetățeanul înaintea diviziunilor politice sau geografice”,a conchis Corina Crețu.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


