Matei Bogdan
Publicat în 22 aprilie 2020, 11:23 / 47 elite & idei

Ludovic Orban: Ziua Amintirii Holocaustului. Premierul. Contextul actual ne face să conştientizăm că viaţa este bunul cel mai de preţ al tuturor

Ludovic Orban: Ziua Amintirii Holocaustului. Premierul. Contextul actual ne face să conştientizăm că viaţa este bunul cel mai de preţ al tuturor

Contextul actual ne face să conştientizăm, o dată în plus, că viaţa este bunul cel mai de preţ al tuturor, afirmă prim-ministrul Ludovic Orban, marţi, într-un mesaj transmis de Ziua Amintirii Holocaustului şi a Eroismului.

“Este Ziua Amintirii Holocaustului şi a Eroismului, marcată astăzi în memoria celor aproximativ şase milioane de victime. Marşul Vieţii, organizat anual pe drumul durerii dintre fostele lagăre de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, va fi diferit de aceasta dată din cauza pandemiei de coronavirus. Devenit o tradiţie de peste trei decenii, acest tribut adus suferinţei unor oameni ucişi sau hăituiţi de ura altor oameni se desfăşoară anul acesta cu respectarea măsurilor de distanţare socială impuse de urgenţa sanitară prin care trece întreaga lume. Pentru prima oară, drumul dintre cele două foste lagăre ale morţii va fi rememorat doar virtual, dar încărcătura emoţională este, poate, chiar mai puternică decât în anii trecuţi. Contextul actual ne face să conştientizăm, o dată în plus, că viaţa este bunul cel mai de preţ al tuturor”, spune Ludovic Orban, în mesajul său, remis de Guvern.

Potrivit acestuia, astăzi, trăim într-o lume a globalizării, în care oamenii au învăţat să accepte diversitatea.

“Stigmatizarea pe orice criteriu – etnic, social, cultural sau religios – nu este compatibilă cu o societate civilizată şi nimic nu poate justifica intoleranţa faţă de ceilalţi, ura socială sau antisemitismul. Societatea românească, marcată şi ea în secolul trecut de atrocităţile Holocaustului, funcţionează acum după regulile democraţiei, nediscriminării şi combaterii oricărei forme de ură, xenofobie, antisemitism sau rasism şi vom rămâne ferm angajaţi pe acest drum. Aducem un omagiu victimelor Holocaustului şi suntem solidari cu cei care au supravieţuit acelor orori. Cu îndurerare şi respect pentru suferinţa lor, ne rugăm pentru toţi”, mai afirmă premierul.

Pentru prima dată în 32 de ani, Marşul Vieţii, desfăşurat pe cei 3 km ce leagă lagărele Auschwitz I de Auschwitz II – Birkenau, ca tribut adus victimelor nazismului, nu poate avea loc, din cauza pandemiei COVID-19.

Israelul comemorează marţi, în plină epidemie provocată de noul coronavirus, cele 6 milioane de evrei ucişi în Holocaust.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe