Matei Bogdan
Publicat în 20 mai 2020, 12:40 / 27 elite & idei

Ionuț Vulpescu: 100 de ani de la nașterea fostului Suveran Pontif, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea

Ionuț Vulpescu: 100 de ani de la nașterea fostului Suveran Pontif, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea

Se împlinesc 100 de ani de la nașterea fostului Suveran Pontif, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Chiar dacă românii sunt, în majoritate, ortodocși, deschiderea pe care Ioan Paul al II-lea a arătat-o față de țara noastră, relațiile ecumenice pe care le-a întreținut cu Biserica Ortodoxă Română și chiar direct cu credincioșii români, culminând cu istorica vizită din 1999, au făcut ca fostul Papă să devină „de-al nostru”. A sărutat pământul românesc, spunând că sărută Grădina Maicii Domnului și ogorul creștin arat de Sfântul Apostol Andrei, Întâiul Chemat.

Este, indiscutabil, un personaj activ al istoriei noastre recente și al memoriei noastre afective. O personalitate cheie a istoriei secolului XX, al cărei spirit și clarviziune au trasat, de fapt, reperele spirituale ale epocii noastre. Chiar dacă pontificatul său n-a fost lipsit de crize, în 2005, când lăsa această lume pentru a merge la Domnul, o lăsa altfel decât o găsise. Papa Ioan Paul al II-lea a rupt barierele între creștinii de diferite confesiuni, între creștini și evrei, între creștini și musulmani. Imaginea sa, rugându-se la Zidul Plângerii (în realitate, Zidul de Vest al celui de-al doilea Templu de la Ierusalim), poate fi unul dintre simbolurile cele mai puternice ale nevoii universale de Dumnezeu, pe care o resimte ființa umană. Semnificațiile politice și chiar strategice ale pontificatului său vor mai fi analizate decenii bune de-acum încolo, dat fiind rolul său decisiv în dărâmarea comunismului și refacerea unității europene.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe