Matei Bogdan
Publicat în 27 mai 2020, 09:22 / 32 elite & idei

Cătălin Predoiu a discutat cu ambasadorul britanic Noble despre combaterea traficului de fiinţe umane

Cătălin Predoiu a discutat cu ambasadorul britanic Noble despre combaterea traficului de fiinţe umane

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a discutat, marţi, cu ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, despre combaterea traficului de fiinţe umane, dar au abordat şi teme care ţin de cooperarea judiciară bilaterală şi aderarea Marii Britanii la Convenţia de la Lugano.

„Gravitatea traficului de fiinţe umane şi dispariţia de persoane reclamă o acţiune concertată şi energică de combatere din partea tuturor instituţiilor de aplicare a legii din România. Combaterea până la dispariţia treptată a acestui fenomen trebuie să fie o prioritate a întregului sistem de apărare şi aplicare a legii”, a subliniat Cătălin Predoiu la finalul întâlnirii, conform unui comunicat al Ministerului Justiţiei transmis AGERPRES.

El a dat asigurări că Ministerul Justiţiei lucrează la un document de politică publică pe această temă, care îşi propune identificarea soluţiilor legislative şi instituţionale pentru a confrunta mai eficient pe cei care comit astfel de infracţiuni.

„Acest fenomen nu trebuie abordat rutinier, ci în logica unei combateri plenare, continue, energice, până când acesta rămâne o amintire, infractorii ajung după gratii şi victimele sunt recuperate pentru o viaţă normală. Dezastrul inacceptabil şi ruşinos din cazul Ţăndărei trebuie avut permanent în minte de cei care au datoria să depisteze, investigheze, inculpe, judece şi condamne rapid, când sunt probe, pe cei care comit astfel de infracţiuni. Sper ca toţi cei care manifestă o grijă specială pentru drepturile infractorilor să manifeste aceeaşi grijă şi pentru drepturile victimelor traficului de persoane, inclusiv atunci când se legiferează în domeniul dreptului penal. Şi în acest domeniu beneficiem de cooperarea internaţională cu statele europene. Depinde numai de noi să reuşim”, a adăugat ministrul Predoiu.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe