Se împlinesc trei decenii de la primele alegeri libere din România post-decembristă. Alegeri care au trasat viitorul ei într-o lume în schimbare, o lume care voia să spere că tiraniile nu vor mai fi posibile și că lumea liberală va fi un soi de sfârșit al istoriei. Am păcătuit, cu toții, printr-un optimism naiv, inclusiv apostolul sfârșitului istoriei. Unde n-am greșit a fost acolo unde a început democrația.

Acum, că am trecut prin atâtea transformări și încercări, știm care sunt limitele și care sunt slăbiciunile democrației. Mai mult, am văzut cum tentația totalitară este în creștere, iar criza asta sanitară riscă să se transfere în zona funcționării democrate a statului. Nu cred că ne putem permite acest lux. Cu atât mai mult cu cât, judecând obiectiv, statele totalitare, respectiv autoritare, nu au gestionat mai bine nici criza sanitară, nici criza economică însoțitoare, decât statele democrate.

Ce am greșit în acești treizeci de ani de la primele alegeri libere? În primul rând am renunțat la consens și dialog în viața politică, construind, conștient sau din pură eroare, o cultură a confruntării și a refuzului dialogului. Cu scuza că democrația e lentă, că doar o mână forte poate conduce un popor nărăvaș și nu prea iubitor de lege și de reguli, cum se spune că ar fi poporul român. Este o scuză penibilă și ipocrită. Integrarea europeană și euro-atlantică, produs al consensului, a fost marele nostru succes post-decembrist, și o adevărată vitrină a democrației. Această democrație nu se reduce la alegeri periodice, ale căror rezultate sunt deformate de tot felul de interese, ce nu au nimic în comun cu agenda publică.

Cei care au votat în Duminica Orbului, în mai 1990, s-au dovedit mai vizionari și responsabili decât nu le place unora să admită. Drepturile și libertățile cetățenești nu sunt nici moft, nici lux. Sunt temelia construcției în care trăim acum. Este absurd să ne distrugem temelia, din calcule de putere pe termen extrem de scurt. Nu de puține ori „orbii” văd mai bine. Să nu uităm sau să nu ignorăm lecția primelor alegeri libere. Pentru că o democrație se construiește infinit mai greu decât o dictatură. Trăindu-le pe amândouă, ar trebui să fi învățat lecția asta.