Marian Staş: „Este o decizie bună şi sănătoasă că se dau”
Pandemia de coronavirus a adus în spaţiul online o campanie agresivă pentru anularea examenelor naţionale (Bacalaureat şi Evaluare Naţională) şi echivalarea acestora cu media anilor de studiu. În fapt, este o încercare de batjocorire a ceea ce mai este sănătos în şcoala românească, şi loveşte direct în elevii care încă mai „muncesc pe brânci” pentru testul maturităţii. Dacă aceste examene s-ar anula sub presiunea opiniei publice, atunci „toate loazele” ar obţine fără prea mare greutate diplomele mult visate, şi implicit s-ar relua circuitul diplomelor universitare de la „universităţile – dughene care au un interes financiar de aproximativ 400 de milioane de euro anual”.
Consultantul în Educaţie şi preşedinte al Clubului Liderilor Mileniului Trei, Marian Staş, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, că susţine trei teze fundamentale: sănătatea copiilor, finalizarea cu bine a anului şcolar şi susţinerea examenelor naţionale. De asemenea, acesta a mai spus că există mobilizarea şi resursele necesare ca peste 85 % din elevi să le treacă cu bine în contextul pandemiei.
„Sub nici o formă examenul de Bacalaureat nu trebuie să se anuleze. Este ca la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz: pe aici nu se trece. Luptăm la baionetă şi am toate motivele să spun lucrul acesta. Eu susţin cele trei teze esenţiale: în primul rând: sănătatea copiilor este sfântă, în al doilea rând: murim cu anul şcolar de gât şi nu-l lăsăm neterminat şi trei: Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se dau. Mai întâi, să reflectăm la tabloul statistic de ansamblu, al proporţiei populaţiei şcolare care absolvă gimnaziul şi liceul. În România, avem trei cicluri a câte patru ani fiecare: primar, gimnazial şi liceal. Clasa a VIII-a reprezintă un sfert dintr-un ciclu, clasa a XII reprezintă tot un sfert, gimnaziul cu liceul înseamnă 66 % din populaţia şcolară. Din cohortele care dau Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională înseamnă 25 % din 66 % cât reprezintă populaţia şcolară a ţării. Avem vreo 15% din aceşti copii care sunt implicaţi în examene. Eu spun aşa: dacă suntem oameni normali şi nu cinici, ne putem mobiliza cu toţii (profesori, elevi, părinţi şi diriguitori politici) ca aceşti copii să poată să îşi dea cum trebuie examenele (Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul)”, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, consultantul în Educaţie şi preşedinte al Clubului Mileniului III, Marian Staş.
Potrivit acestuia, sistemul poate gestiona cu bine organizarea examenelor naţionale în contextul în care 15-16 % din elevii de anul acesta vor fi în febra examenelor de absolvire.
„Avem de gestionat 15-16 % din populaţia de anul acesta a şcolii, ceea ce eu cred că putem organiza cum trebuie aceste examene. Este motivul pentru care am salut decizia politică de a încheia anul şcolar cu bine şi de a organiza Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Eu am intrat în clase şi or să mai fie sincope, dar sunt convins ca situaţiile vor fi gestionabile. Sunt convins că elevii vor trece cu bine în proporţie de 85% aceste examene. Trebuie să spun că am remarcat şi două voci tari care au făcut pledoarie pentru susţinerea examenelor: Antonia Pup, preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor şi Andreea Varga de la Satu Mare, care este o fata excepţională. Restul sunt calcule cinice, interesate. Este o decizie bună şi sănătoasă că se susţin examenele naţionale, iar profesorii nu sunt cinici şi vor face ca examenele să se desfăşoare cu bine în situaţia dată. Toată lumea se va mobiliza şi lucrurile vor merge înainte”, a adăugat Marian Staş.
În schimb, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu a scris, marţi, pe Facebook, că „dacă se va anula bacalaureatul, vreo 6-700.000 de picați la bac din 2011 încoace vor primi acea diplomă și vor repopula fabricile de diplome -dughene, nu universități- cu un interes financiar de aproximativ 400 de milioane de euro anual”.
„Să fim puțin raționali: conform tendințelor actuale, în ziua bacalaureatului un singur elev contaminat se va prezenta la examen: pe atunci vor mai fi în România aproximativ 1000 de infectați cu coronavirus. Asta înseamnă că, din aproximativ 140.000 de copii care vor da bacul, 7 vor fi infectați. Din care 5-6 diagnosticați, deci izolați, deci, așa cum spuneam, un singur elev infectat va da bacalaureatul. Vom avea, așadar, o singură sală de clasă cu un elev infectat, cu mască și la distanță mare de ceilați. Rațional vorbind, un risc de 10 ori mai mic decât riscul unui accident rutier într-un an calendaristic pentru o persoană oarecare. Riscul pentru sănătate este, așadar, cât de aproape de zero este posibil să fie”, a subliniat fostul ministru al Educaţiei.
Funeriu: „Apărați-vă onoarea diplomei de bacalaureat!”
Potrivit acestuia, coaliţia loazelor a declanşat o ofensivă agresivă pentru repunerea în funcţiune a fabricilor de diplome închise în 2011 când la probele examenului de Bacalaureat s-au introdus camerele video.
„Coaliția loazelor a început, așa cum prevedeam, ofensiva abjectă pentru anularea bacalaureatului în România. Dacă se va anula bacalaureatul, vreo 6-700.000 de picați la bac din 2011 încoace vor primi acea diplomă și vor repopula fabricile de diplome -dughene, nu universități- cu un interes financiar de aproximativ 400 de milioane de euro anual. Înțelegeți acum de ce atâta isterie, de ce tristul domn gadea și partenerul lui în intoxicare, badea-sac-de-box, de ce sindicate veroase, asociații făcute peste noapte și toată duhoarea mediocrității din România vă fac un penibil șantaj sentimental, bine orchestrat de mafiile din educație și politicienii rămași fără bani după bacul corect din 2011?”, a adăugat Daniel Funeriu.
Acesta le-a cerut elevilor să apere „onoarea diplomei de bacalaureat” în faţa celor care doresc să repună în mişcare „fabricile de diplome” blocate în 2011.
„Fiți voi generația cu fruntea sus, arătați voi ce puteți, ieșiți din cercul vicios al istoriei în care vor să vă țină cei care astăzi, pentru milioane de euro, vor să murdărească mândria de a fi un om onest, vor să reducă la zero efortul vostru onest făcut din clasa pregătitoare până în clasa a XII-a. Dragii mei: e lupta generației voastre! Apărați-vă onoarea diplomei de bacalaureat! Nu vă lăsați învinși de coaliția loazelor, nu vă mai lăsați conduși de proști și mafioți! Vă spune asta unul care, singur în fața lor, i-a învins pentru că a luptat lupta cea dreaptă: voi aveți datoria să conduceți țara asta, prin curaj, nu lașitate, prin onestitate, nu minciună, prin competență, nu fușăreală. Pe ei!”, a conchis fostul ministru al Educaţiei.
În schimb, „Mişcarea Elevilor din România” cerut anularea examenelor naţionale şi echivalarea lor cu media anilor de studiu. În acest sens, au trimis un memoriu prin intermediul unui cabinet de avocatură ministrului Educaţiei, Monica Anisie.
„Noi ne dorim în acest moment amânarea, pentru că nu considerăm că statul se află în posibilitatea de a ne oferi siguranța din punct de vedere igienico-sanitar pentru desfășurarea în norme de maximă siguranță a acestor examene. Noi nu considerăm că poate să existe soluția ca niciun elev să nu întâmpine vreo problemă în urma acestui examen”, a spus Mihai Vlad, membru fondator „Mişcarea Elevilor din România”, la emisiunea „Sinteza zilei”, de la postul Antena 3.
Evaluarea Naţională începe la 15 iunie, iar Bacalaureatul pe 22 iunie
„Decizia este deja luată, şi anume că examenul de Evaluare naţională începe pe data de 15 iunie şi cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie. Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competenţelor profesionale. Este vorba de certificarea competenţelor pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor. Pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, vor fi realizate acest examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la postul Digi24.
De asemenea, elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei SARS-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.
„Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat/a municipiului Bucureşti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat”, sublinia MEC.
www.jurnalistii.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


