Matei Bogdan
Publicat în 17 iunie 2020, 09:50 / 524 elite & idei

Cătălin Predoiu: Am susținut în mod constant un mecanism privind statul de drept care să fie aplicabil tuturor statelor membre UE

Cătălin Predoiu: Am susținut în mod constant un mecanism privind statul de drept care să fie aplicabil tuturor statelor membre UE

În urma unei întâlniri în format videoconferință cu experții Comisiei Europene în cadrul Mecanismului european privind statul de drept și al Mecanismului de Cooperare și Verificare, ministrul justiției Cătălin Predoiu a afirmat că a ”susținut în mod constant un mecanism privind statul de drept care să fie aplicabil tuturor statelor membre UE.”

„Am susținut în mod constant un mecanism privind statul de drept care să fie aplicabil tuturor statelor membre UE și care să evite paralelismele de monitorizare. Un asemenea mecanism este o necesitate pentru a ne asigura că standarde uniforme privind statul de drept sunt respectate în teren în întreaga Uniune, în toate statele membre. Dezbaterea publică inerentă procesului legislativ, transparența procesului decizional, drepturile omului, libertatea presei, independența justiției sunt standarde indispensabile în toate statele membre”, se arată în comunicatul oficial al ministerului, remis caleaeuropeana.ro.

Experții Comisiei au prezentat contextul noului Mecanism european privind statul de drept, care va permite menținerea unui dialog continuu între Comisie și autoritățile din statele membre UE, cunoașterea situației din teren în toate statele membre, prevenirea și detectarea unor eventuale aspecte problematice privind statul de drept.

Ministrul Justiției a prezentat ultimele evoluții înregistrate în domeniul justiției (numirile la vârful parchetelor, măsurile luate în vederea asigurării continuității activității judiciare în timpul pandemiei COVID-19, perspectivele în privința legilor justiției și a politicilor publice din domeniul justiției).

Răspunzând la întrebările punctuale formulate de experții Comisiei, Ministrul Justiției a prezentat viziunea sa referitoare la rolul Ministerului Justiției în procesul legislativ din România, calitatea legislației, resursele umane din sistemul judiciar.

Nu în ultimul rând, Ministrul Justiției a reiterat angajamentul Ministerului Justiţiei pentru îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Participanții la discuții au agreat că există conexiuni strânse între cele două mecanisme și ambele tratează pe fond (chiar dacă pornind de la contexte diferite) aspecte ce țin de respectarea statului de drept.

De aceea, a mai precizat Ministrul Justiţiei, trebuie evitate paralelismele de monitorizare în cazul ţării noastre şi insistat pe nevoia unor standarde uniforme privind funcţionarea Justiţiei în toate statele membre UE, în acord cu valorile fundamentale care definesc şi stau la baza Uniunii Europene, a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie construit prin instrumentele comunitare şi naţionale: drepturile omului, regula de drept, independenţa justiţiei.

Ministrul Justiției a reiterat întreaga deschidere de a continua dialogul onest şi pragmatic cu partenerii europeni, atât în cadrul noului Mecanism european privind statul de drept, cât și de-a lungul procesului de promovare a politicilor și legilor din sfera justiției (Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, GRECO).


Contextul noului mecanism se regăsește în orientările politice ale Președintelui Ursula von der Leyen și Comunicarea Comisiei privind statul de drept din iulie 2019,care prevăd instituirea unui mecanism aplicabil tuturor statelor membre, ce se va concretiza într-un raport anual. Acesta se înscrie în componenta preventivă (early detection tool) prevăzută de Comunicarea Comisiei (cele trei componente de comunicare avute în vedere fiind promovarea, prevenția și combaterea).

Prin intermediul raportului anual ar urma să se dezvolte o mai bună înțelegere a dezvoltărilor din statele membre relevante pentru statul de drept, astfel încât să poată fi identificate, la timp, posibile riscuri și soluții corespunzătoare. Mecanismul va permite un dialog transparent între executivul european și statele membre, care ar ajuta la prevenirea unor probleme serioase care ar putea afecta statul de drept. Primul raport urmează să fie publicat de Comisia Europeană în trim. III 2020.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: TREI NUME PENTRU O ISTORIE ÎN CONSTRUCȚIE

PoliticMircea Geoană, despre riscul escaladării conflictului în Orientul Mijlociu: ”Există un risc autentic. Riscul de război este real”

EconomieAdrian-Cătălin Bulboacă, Bulboacă & Asociaţii: Există o mare provocare între lumea riguroasă a fondurilor de investiţii, a băncilor, şi antreprenorii care trebuie să producă bani, să asigure locuri de muncă, să plătească taxe şi impozite

ExternLuca Niculescu: România, prezentă la Conferința ministerială a OCDE dedicată științei și tehnologiei

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteNicoleta Munteanu, la Maratonul pentru Educație Antreprenorială

EditorialMarius Stoian: TREI NUME PENTRU O ISTORIE ÎN CONSTRUCȚIE

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație o emisiune comună realizată împreună cu Statul Israel având un subiect inedit – Hora, punte culturală între România și Israel



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe