Matei Bogdan
Publicat în 23 septembrie 2020, 09:57 / 35 elite & idei

Corina Murafa: De atâția ani, lărgim cercul. Al celor care vor să contribuie, al celor care vor să producă schimbare socială în România

Corina Murafa: De atâția ani, lărgim cercul. Al celor care vor să contribuie, al celor care vor să producă schimbare socială în România

De scris în pandemie am tot scris. Nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, din păcate. Am scris însă un eseu, tare drag mie, în care mă întreb dacă antreprenorii sociali pot sa (ne) salveze democrațiile. Eseul se regăsește într-un nou Caiet Documentar, gigantic de data asta 🙂, al Club România. Îi mulțumesc lui Stoian Marius pentru felul în care, de ani de zile, a creat un spațiu tot mai inclusiv pentru circularea ideilor care contează și pentru dezbaterea unor teme fundamentale. Ce am spus aseară pe scena lansării a fost că asta mi se pare cel mai important. Că, de atâția ani, lărgim cercul. Al celor care vor să contribuie, al celor care vor să producă schimbare socială în România, indiferent ce scaun ocupă: că e business, că e ONG, că e administrație publică, că e politică. Vocile din volum sunt tot atât de diverse precum locurile și spațiile din care putem construi o țară așa cum ne-o dorim. Eu (tot) nu îmi pierd speranța.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe