În momentul în care un copil vede o problemă și se simte incapabil să acționeze pentru rezolvarea problemei respective, senzația de neputință și micime îi va ciunti pe termen lung dezvoltarea. Copiii români asta simt despre schimbările climatice: că există, că sunt reale, că le răpesc șansa unui viitor și totodată că ei înșiși nu pot schimba nimic. E dureros să creștem o generație a neputinței. Este nevoie urgentă de #educație pentru #SchimbăriClimatice în școli iar noi, ca părinți, avem o uriașă responsabilitate de ne crește copiii puternici și conștienți că acțiunile lor produc o schimbare. Prin #putereexemplului. Copiii mei preșcolari au învățat de când s-au născut, din cărțile citite de mine, despre schimbările climatice. La grădinița lor – de stat – au învățat de multă vreme despre gesturi simple pentru protecția naturii. Nimic nu i-a marcat însă atât de puternic ca exemplul dat de noi, părinții lor. Runa (3 ani) mă întreaba tot timpul înainte de a arunca ceva la gunoi „recycling or not?” ca să știe la care din tomberoane să se îndrepte. A devenit automatism pentru ea. Pentru că noi, de ceva vreme, colectăm selectiv. Eric (5 ani) vrea să se facă veterinar pentru că „we need to take care of all species” și a refuzat singur, la magazinul cu bomboane vrac, punga de plastic: „plasticul nu e bun”, i-a zis vânzătoarei. Pentru că noi refuzăm de ani de zile pungile de plastic, fiind cei mai „exotici” cumpărători pe toata raza Pieței Matache. Avem cu toții o responsabilitate. Hai să acționăm.

Despre subiect, aici.