Am terminat de răspuns oamenilor care mi-au scris. Sunt foarte multe mesaje pe zi. Nu vreau să menționez numărul pentru că o să se spună că exagerez. Ziua îmi este puțin mai greu să răspund dar răspund. În București lucrând, am și foarte multe solicitări de întâlniri, de toate felurile. Țin și la desfășurarea cu seriozitate a activității mele parlamentare.
Nu renunț, efectiv nu renunț la comunicarea cu oamenii. Simt că fac ceva concret și cu adevărat util ajutând cu cât de puțin pot, cu o îndrumare, cu o informație. Poate că mai am și scăpări dar răspund cât pot de mult.
Ca să fie mai ușor, o să selectez cele mai frecvente întrebări și o să fac o mică campanie de informare pe domeniul pensiilor și pe cel al muncii, inclusiv al digitalizării. Funcție de frecvența întrebărilor.
Trebuie să iau o decizie strategică privind o posibilă soluție pentru rezolvarea întârzierilor mari pe tema pensiilor comunitare. Aproape de jumătate din mesaje sunt pe acest subiect. V-aș invita să petreceți o zi cu mine să ascultați/citiți despre poveștile oamenilor care așteaptă cu anii un răspuns. România este foarte în urmă cu eficiența din sistemul public. Câtă răbdare să mai fie? S-au pierdut ani, am fost prea indulgenți când s-au găsit scuze.
Multe mesaje nu sunt întrebări. Oamenii simt nevoia să îmi împărtășească din problemele (de toate tipurile) cu care se confruntă. Se numește încredere.
Onorată!
Nu am pretenția că am o privire sociologic relevantă dar știu în acest moment care sunt grijile și speranțele oamenilor simpli. Pot să am cele mai mari urgențe dar nu renunț la acest extraordinar avantaj pe care mi l-ați oferit prin această comunicare, anume acela de a cunoaște și de a înțelege ce anume trebuie făcut pentru oameni.