Matei Bogdan
Publicat în 6 aprilie 2021, 18:09 / 33 elite & idei

Dan Costescu: CFR Călători va pune vagoane de dormit și cușetă și la trenuri de lungă distanță care circulă ziua

Dan Costescu: CFR Călători va pune vagoane de dormit și cușetă și la trenuri de lungă distanță care circulă ziua

Compania CFR Călători introduce de săptămâna aceasta vagoane de dormit și în trenurile care circulă în timpul zilei, a spus directorul companiei, Dan Costescu, citat de Radio România Actualități. El spune că mulți oameni doresc să se odihnească şi pe durata călătoriei sau vor să-și rezerve o cabină în care să fie singuri. CFR Călători a dat un comunicat în acest sens, spunând că primele vagoane vor circula din 8 aprilie pe două trenuri de lung parcurs: Iași – Timișoara și Baia Mare – București.

Trenurile cu cel mai lung parcurs sunt Iași – Timișoara, care ajung să facă și peste 18 ore.

”Fiind tot timpul atenţia la ceea ce ne spun călătorii noştri, am considerat că trebuie să le oferim un nou produs. Este vorba de vagoanele de dormit sau vagoane cușetă, care vor circula şi pe timp de zi. Ce rezolvă acest lucru? Rezolvă, pentru că avem trenuri care, programat, trec de 10 ore în parcurs și atunci sunt o mulțime oameni care doresc să se odihnească şi pe durata călătoriei, dar sunt oameni care doresc să aibă un regim de exclusivitate în tren, să îşi rezerve o cabină în care să fie singuri sau într-o formulă mai restrânsă, cu soţul, soţia, partenerul, spunea Dan Costescu, pentru România Actualități.

Ce spune CFR Călători

Din 8 aprilie 2021, introducem un serviciu nou: vagoane de dormit sau cușetă în compunerea trenurilor de lung parcurs, cu circulație pe timp de zi, și cu ofertă de preț specială.

În prima etapă, aceste vagoane vor fi introduse pe rutele Iași – Timișoara și retur și București Nord – Baia Mare și retur.

Program trenuri

Vagoanele de dormit vor circula în compunerea trenurilor:

· IR 1745/ RE 4005 București Nord (plecare 6:00) – Cluj Napoca (sosire 15:24/ plecare 15:44) – Baia Mare (sosire 20:00)

· RE 4006/ IR 1746 Baia Mare (plecare 05:40) – Cluj Napoca (sosire 09:47/ plecare 09:57) – București Nord (sosire 19:41)

Vagoanele cușetă vor circula în compunerea trenurilor:

· IR 1833 Iași (plecare ora 06:05) – Cluj Napoca (sosire 14:58/ plecare 15:29) – Timișoara Nord (sosire ora 21:58)

· IR 1834 Timișoara Nord (plecare ora 06:49) – Cluj Napoca (sosire 12:43/ plecare 12:58) – Iași (sosire ora 21:46)

Poți transforma orele obositoare la volan într-o perioadă de relaxare în care te poți odihni, poți citi, lucra la laptop sau poți admira peisajul din patul tău de la vagonul de dormit sau cușetă, numai cu CFR Călători.

www.hotnews.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe