Cristian Grosu: PUTEREA, puterea politică și reforma Sănătății
de Cristian Grosu
Vă mai amintiți numele managerului de spital de la Piatra Neamț care a luat foc anul trecut de la prizele vraiște și unde au murit oameni?
Dar de numele celui de la Suceava, a cărui competență organizatorică a făcut din Suceava epicentrul Covid la vremea aia?
Puteți spune rapid numele managerului de spital de la Victor Babeș – cel de zilele trecute cu defecțiunea la instalația de oxiden, sau al celui care s-a distrat cu circul televizat la evacuarea bolnavilor?
Sau al celui de la Cluj, care se juca cu lista de priorități în față și decidea cine primeste și cine nu transplant de rinichi – și de unde vin donațiile de organe și cum se învârt viața și moartea prin cabinetul lui?
Sau al managerului de la spitalul de arși – care raporta infecții nozocomiale zero după ce se curăța cu apa chioară livrată de HexiPharma – când spitalele ”aseptice” ale lumii raportează minim 10%?
Sau ale managerilor de DSP-uri în care nu erau cunoscute nici măcar procedurile de bază în cazul unei pandemii?
Putem, în schimb, să spunem alte nume, fără să clipim – și să le și vedem cu ochii minților fizionomiile: Vlad Voiculescu, Nelu Tătaru, Nicolae Bănicioiu, Vasile Cepoi etc, etc, etc:
miniștrii numiți politic – de o mai mare sau mai mică bunăcredință – ajunși în funcții prin ceea ce se numește, parcă în bătaie de joc ”sprijin politic”.
”Bătaie de joc”: pentru că puterea reală, PUTEREA, e la managerii de mai sus ale căror nume ne scapă – așa cum ne scapă și pedepsele și sancțiunile pe care le primesc pentru fraude și morțile evitabile din mandatele lor de doctori.
”80% dintre managerii de spitale nu au ce căuta acolo. Haideţi să lăsăm oamenii competenţi să conducă aceste unităţi medicale. Haideţi să nu lăsăm politicul să infiltreze anumite interese, anumiţi oameni, pentru a putea face un act medical de calitate” – spunea în urmă cu 2 săptămâni fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.
Dar Nelu Tătaru greșește:
Puterea politică la care se referă el în ”reformarea sistemului de sănătate” contează numai în măsura în care se aliniază la interesele PUTERII reale, aflate la baza acestei societăți controlate de viziunea mică a primarilor, în detrimentul unei viziuni de anvergură care să se transforme în politici reformatoare.
Iar ”oamenii competenți” de care vorbește fostul ministru sunt cel mult tolerați la mijlocul acestei băltoace în care plutesc miliarde și miliarde de euro: cel puțin jumătate din medicii care pleacă o fac nu neapărat pentru banii din alte țări, ci pentru a scăpa de maniera feudală (la cel mai propriu sens cu putință) în care sunt conduse majoritatea spitalelor românești.
Cât de mare e această PUTERE: e totală. Miniștrii și cei care, în baza unei expertize certe și a unei viziuni, încearcă să pună ordine în acest sistem trec fără să fi putut să lase în urmă vreo boare de schimbare:
în timp ce baza acestui sistem rămâne fără a i se fi clintit vreun fir de păr din cap: populează pozele cu primarii de toate culorile ai orașelor, se rotesc între ei după o ecuație concurențială bine unsă în ultimii 30 de ani și întorc pe fir în sus beneficiile rezultate din concesiunea pe care o primesc asupra spitalelor.
S-a mai încercat o dată lucrul ăsta: un plan vizionar și realist de reformă a Sănătății, executat de experți și cunoscători ai sistemului și a tarelor acestuia, încheiat cu un pact politic asumat de toate partidele și cu un minim de politici care să deblocheze modernizarea:
dar dacă mâine ar apărea un nou astfel de plan, în mai puțin de 6 luni el ar fi modificat radical – în ciuda asumării politice de către toate partidele – astfel încât nimic din privilegiile frauduloase de la baza sa să nu se piardă. N-am mai încercat, oare, odată asta?
Ministrul Vlad Voiculescu a fost demis azi de la Sănătate – dar de ecuația complicată pe care liderii politici ai coaliției o au de rezolvat vom vorbi altă dată: acum să vorbim numai despre ce șanse are Sănătatea să se reformeze cu un alt ministru.
Ei bine, ce șanse are? Cu spitalele aflate în dublă subordonare – și la minister și la administrația locală. (De altfel, prima torpilă încasată de Vlad Voiculescu, la 2 săptămâni de la preluarea mandatului, a venit de la Emil Boc – supărat că noul ministru îi periclita puterea de-a-si păstra managerul de la spital).
Cu tripla sobordonare a gestiunii sistemului în pandemie? Grupul de Comunicare Strategică (secret – până azi, când au reușit colegii de la PressOne sa-l desecretizeze) la alții, Achizițiile Oficiul de achiziții integrate, gestiunea spitalelor între Covid și moartea de toate zilele la MAI la dl. Arafat, iar managerii la primării.
Sau cu o presă ostilă până la fake-news? Cu Digi24 și Antena3 trăgând de la șold de dimineață până dimineață și pe sticlă și pe site-uri încă din prima săptămână de mandat – si din a căror jurnale lipsesc tocmai fizionomiile măcelarilor în curtea cărora mor oamenii – măcelarii ăia enumerați la începutul articolului.
Vlad Voiculescu nu a avut din capul locului profilul adecvat unui ministru al Sănătății:
să cunoști dedesubturile sistemului, să nu fii în permanență defensiv, ci să ieși la bătaie cu sistemul și să arăți în fiecare zi ce faci,
să înțelegi cum funcționează lucrurile cu toate deconcentratele în țara primarilor,
să știi să negociezi în condițiile în care încă mai există pe ici pe colo oameni cu care se poate negocia și pe care trebuie să ți-i faci aliați,
să identifici zonele în care poți interveni ocolind sistemul și propunând soluții care nu pot fi contestate de nimeni.
Prin aceeași situație a trecut și fostul ministru Nelu Tătaru: însă nici în cazul său sprijinul și puterea politică nu l-au ajutat decât să-și salveze pielea: măsurile și încercările de-a schimba ceva s-au lovit, ca de un zid, de PUTERE.
Problema nu e, însă, Vlad Voiculescu. Ci pârghiile pe care viitorul ministru – oricare va fi el – le are la dispoziție pentru a debloca o cât de palidă modernizare a sistemului – căci transformarea lui radicală în ceea ce ar trebui să fie nu o vom vedea în timpul vieții noastre:
Tocmai pentru că sprijinul și puterea politică nu sunt suficiente: pentru a sparge maniera totalmente feudală în care sunt conduse spitalele și DSP-urile românești, puterea politică trebuie să fie egală cu PUTEREA pe care se bazează inșii enumerați mai sus.
www.cursdeguvernare.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


