Matei Bogdan
Publicat în 26 mai 2021, 09:42 / 28 elite & idei

Corina Crețu a discutat cu ambasadoarea Tunisiei la București despre intensificarea relațiilor UE-Tunisia și România-Tunisia

Corina Crețu a discutat cu ambasadoarea Tunisiei la București despre intensificarea relațiilor UE-Tunisia și România-Tunisia

Europarlamentarul Corina Crețu a avut luni o întrevedere cu ambasadoarea Tunisiei la București, Raja Jhinaoui Ep Ben Ali, cu care a discutat despre consolidarea cooperării dintre Tunisia și România, respectiv Uniunea Europeană.

“Cu ocazia întrevederii, am discutat despre întărirea colaborării dintre Tunisia și România, respectiv Uniunea Europeană, în domenii precum educația, cercetarea și combaterea pandemiei. În acest moment, sunt peste 700 de studenți tunisieni care frecventează un program de studii superioare în România – ceea ce demonstrează buna colaborare în acest domeniu, care sper să se intensifice. De asemenea, Excelența Sa si-a exprimat speranța intensificării relațiilor dintre UE si Tunisia în ceea ce privește programele Horizon 2020 și Erasmus+”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.

Tunisia este al doilea partener comercial al României din Africa, după Maroc (a treia piață de destinație pentru exportul românesc, și a doua țară de origine, la import), potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

UE și Tunisia au relații comerciale strânse și de lungă durată. Tunisia a fost primul partener din vecinătatea sudică a UE, care a semnat și a pus în aplicare un acord de asociere cu UE.

Uniunea Europeană este cel mai mare investitor străin în Tunisia, reprezentând 85% din stocul de investiții străine directe (ISD) din această țară.

UE este cel mai mare partener comercial al Tunisiei, reprezentând 57,9% din schimburile comerciale ale acesteia în 2020: 70,9% din exporturile Tunisiei au fost direcționate către UE și 48,3% din importurile Tunisiei au provenit din UE. Tunisia este al 35-lea cel mai mare partener comercial al UE, reprezentând 0,5% din totalul schimburilor comerciale globale ale UE în 2020.

Comerțul total de bunuri între UE și Tunisia în 2020 s-a ridicat la 17,4 miliarde EUR.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe