Matei Bogdan

Publicat în 26 mai 2021, 15:37 / 32 elite & idei

+ Economie • + Observator • simona bara

de Simona Bara

Dezvoltarea tehnologiilor digitale a permis, pe de o parte, acumularea unor imense cantități de date și informații, și, pe de altă parte, schimbarea modalităților de formulare și de fundamentare a deciziilor.

După 1990, s-a făcut trecerea de la modelarea economico-matematică de tip ”clasic” – în care coeficienții restricțiilor proveneau din tratate și manuale tehnico-științifice în care cunoștințele acumulate aveau o vechime de cel puțin 15-20 de ani – la  modele ce au ca obiectiv evaluarea percepției momentului. Totodată, generalizarea acestor din urmă tehnici de fundamentare a deciziilor riscă să inducă, în diverse grade, fenomene de volatilizare a rezoluțiilor, dar și   acumularea unor imense cantități de date și informații, care în absența unor procese coerente și periodice de actualizări nu fac decât să încarce sistemele de operare. În paralel, asistăm la dezvoltarea, fără precedent, a aplicațiilor de inteligență artificială, care nu numai că aduc nuanțări ale percepției momentului, dar necesită și susținute eforturi de acumulare de cunoștințe ”la zi”.

În tot acest context, se produce și schimbarea dimensiunii și structurii resurselor de susținere a activităților din societate, inclusiv din economie. Astfel, cunoașterea se amplifică, apar noi descoperiri în științe, se extinde utilizarea în masă a tehnologiilor digitale, care – în condițiile diminuării resurselor materiale ”clasice” ale societății industriale – nu numai că duc la o mai eficientă folosire a acestora, dar stau și la baza identificării unora noi.

Comparând criza produsă în societate de Covid-19 cu criza petrolului din anii 70, constatăm că la mijlocul sec. al XX-lea rezolvările se bazau pe o doctrină consolidată și verificată în timp, dar  și pe tehnologii extinse și puternic rafinate dependente de resursele devenite critice (petrol și gaze). Acela a fost momentul în care țările dezvoltate au putut acorda deținătorilor de resurse critice o mică parte din monopolul ”clasic” ce le aparținea. Acest fapt a fost posibil, deoarece din punct de vedere doctrinar, marile puteri capitaliste erau consolidate și decizia luată le permitea extinderea și controlul asupra unor noi teritorii cu un nivel e dezvoltare socio-economică mai scăzut și, deci, acestea deveneau noi piețe de influență și de desfacere.  

În prezent, prin generalizarea globalizării ne aflăm într-o situație mai puțin confortabilă, în care:

• la nivel global nu mai trebuie luată o decizie pentru un număr limitat de resurse (petrol și gaze);
• multe dintre tehnologiile viitorului se află încă la nivel de testări în laborator;
• doctrina societății post-industriale, care să susțină noile realități, realități în care fiecare dintre axele societății industriale (individ, piață și profit) au devenit tridimensionale (dimensiunea economică, socială și de mediu, inclusiv de atenuare a schimbărilor climatice), iar elemetul teoretic încă nu este coerent dezvoltat și structurat;
• expresii ale doctrinei societății post-industriale se regăsesc în numeroasele directive și reglementări ale Comisiei pe teme dintre cele mai diverse – de la taxa pe carbon, la digitizare, neutralitate climatică, eco-scheme etc;
• instrumentele suport pentru transformarea sustenabilă a societății, inclusiv a structurilor economice, sunt fie dezvoltate în diverse grade fie sunt la început de drum.

Depășirea problemelor teoretice ale societății post-industriale se regăseștre într-o serie de acțiuni demarate la nivel global și / sau regional. Dintre acestea, în continuare, ne vom referi la: înființarea Parteneriatului pentru Servicii Ecosistemice; definirea de către CE a pachetului cu dezvoltări taxonomice menite să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții pentru activități durabile în întreaga Uniune; digitizarea pieței unice și starea ocupării forței de muncă.

1. Parteneriatul pentru Servicii Ecosistemice/ Ecosystem Services Partnerships[2]

Când ne referim la instrumentele suport pentru o transformare sustenabilă a economiei un prim element ce trebuie avut în vedere îl reprezintă stabilirea legităților de clasificare și sistematizare a domeniilor reale de activitate, care, la rândul lor, permit stabilirea sistemelor de indicatori ce urmează a fi folosiți pentru a se putea asigura managementul noii societăți.

Că acesta nu este un proces ușor se poate constata din particularitățile Agendei 2030 de dezvoltare durabilă, lansată de ONU în 2015, la care au aderat 192 de state membre. Astfel, pentru cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030 s-au convenit 169 de ținte, ai căror indicatori încă sunt în dezbatere[3]. În plus, declanșarea crizei Covid-19 va impune actualizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, inclusiv a țintelor stabilite și a indicatorilor.

La susținerea transformării sustenabile a societății, în ansamblul ei, la formularea doctrinei societății post-industriale un rol deosebit va reveni Parteneriatului pentru Servicii Ecosistemice/ Ecosystem Services Partnerships (ESP). Acesta este reprezentat de o rețea mondială creată pentru a se îmbunătăți cooperarea în știință, politică, precum și în practica serviciilor ecosistemice pentru conservare și dezvoltare durabilă.

În prezent, ESP conectează peste 3.000 de oameni de știință din domeniul serviciilor ecosistemice, a factorilor de decizie politică și a practicienilor, care cooperează în peste 40 de grupuri de lucru. La rândul lor acestea activează în cadrul unor rețele naționale existente pe toate continentele. ESP organizează, în mod regulat, conferințe la nivel mondial și regional și, totodată, oferă numeroase servicii pentru îmbunătățirea serviciilor ecosistemice de conservare a naturii, restaurarea ecosistemelor, precum și pentru gestionarea durabilă a habitatelor.

Pe 20 octombrie 2020, ESP a lansat consultarea, la nivel mondial, referitoare la un proiect complet al Sistemului Contabilității Economice de Mediu – Contabilitatea ecosistemelor (System Environmental-Economic Accounting – Ecosystem Accounting /SEEA EA), care își propune să ofere o metodologie standardizată specifică contabilității ecosistemelor. Procesul de elaborare a Sistemului Contabilității Economice de Mediu a reunit experți din comunitatea statistică și contabilă, economiști de mediu, oameni de știință și experți geospațiali astfel, ca noul instrument  să poată oferi măsuri complete și cât mai cuprinzătoare pentru reflectarea legăturilor dintre ecosisteme și economie și societate.

• Taxonomia asociată finanțării durabile[4]

Conștientă fiind de aceste realități, în a doua jumătate a lunii aprilie, 2021, Comisia Europeană a adoptat un ambițios și cuprinzător pachet de măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții pentru activități durabile la nivelul întregii Uniuni.

Procesul de finanțare durabilă a investițiilor în perioada post COVID-19 urmărește orientarea actorilor investitori către tehnologii și activități  durabile, astfel încât Europa să devină neutră din punct de vedere climatic, până în 2050, dat fiind unul dintre cele mai ambițioase obiective ale UE de a deveni lider la nivel mondial în domeniul stabilirii standardelor tridimensionale (economic, social și de mediu) în materie de finanțare durabilă.

Documentul ”Pactul verde european (Green Deal)” reprezintă strategia de creștere durabilă a Europei, prin care se urmărește îmbunătățirea bunăstării și a sănătății cetățenilor, obținerea neutralității climatice până în 2050, precum și protejarea și conservarea capitalului natural și a biodiversității, la nivelul UE.

Referitor la capitalul natural și biodiversitate trebuie menționat că România se situează pe un loc fruntaș în UE. În actualul context această realitate nu este de neglijat și în viitorul apropiat va necesita acțiuni bine țintite pentru o transformare sustenabilă a economiei.

Caseta 1. Direcții de promovare a valorilor naturale în sprijinul proceselor decizionale din România   În țara noastră, în 2017, în cadrul Inițiativei privind cartografierea, evaluarea și valorificarea serviciilor ecosistemice MAES* a fost realizat proiectul „Demonstrarea și promovarea valorilor naturale în sprijinul proceselor decizionale din România”. Diversitatea ecosistemelor naturale din țara noastră i-a determinat pe experți să o compare cu un mozaic. Sperăm că, în viitorul apropiat, fiecare dintre componentele „Mozaicului Românesc” să devină obiectul de interes al unor atente studii de evaluare multidisciplinară pentru a fi incluse, mai apoi, pe agenda de acțiuni a „Strategiei Deceniului ONU #GenerationRestoration/ Renașterea unei generații” și, totodată, să fie corelate cu țintele dezvoltării din „Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României, 2030”  lansată la sfârșitul anului 2018. De asemenea, este de așteptat ca, în perspectivă, prin evoluția sistemelor informatice ale Agenției Europene de Mediu să se continue transpunera directivelor privind natura și strategiile în domeniul biodiversității prin proiecte având ca tematică: crearea unui portal web, în care să se centralizeze informațiile privind politicile, datele și diverse evaluări ale biodiversității din Europa; dezvoltarea unor sisteme de indicatori și elaborarea de evaluări bazate pe metodologii solide, coerente și relevante pentru politicile în domeniu; evaluarea ecosistemelor locale/regionale; crearea unor platforme de asigurare a interfeței dintre politici și rezultatele din domeniul științelor referitoare la  conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice atât la nivel european cât și mondial (un exemplu, îl reprezintă Platforma interguvernamentală științifico-politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice).   Un alt mesaj al „Strategiei Deceniului ONU #GenerationRestoration/Renașterea unei  generații” este ”Ascultă și învață” tocmai pentru a se sublinia rolul  educației în reconstrucția ecosistemelor, care îi va putea transforma pe copiii și tinerii de astăzi în „ambasadori ai protecției ecosistemelor” și, totodată, le va putea oferi cunoștințele și abilitățile necesare pentru dezvoltarea unor noi locuri de muncă durabile. În cazul țării noastre specialiștii apreciază imensa diversitate a naturii (Mozaicul Românesc), aceasta fiind dată de relieful României. Că aceasta nu este o „poveste”, ci o realitate, a fost confirmată, de curând (în 2019), de către Agenția Spațială Europeană ‒ ESA, care cu ajutorul supravegherii satelitare a relevat atât frumusețile naturale, cât și diversitatea peisajului.   Totodată, ca efect a lucrărilor realizate, în 2019, Agenția Spațială Română a adăugat și alte caracteristici „Mozaicului Românesc”, cum sunt: cea mai mare suprafață de păduri virgine din Europa; existența unor bogății naturale impresionante, despre care mulți dintre noi nici nu sunt conștienți; existența în zona montană a numeroase efective de urși bruni și lupi; numeroasele izvoare termale și minerale; bogată varietate de pești, păsări, animale și plante din Delta Dunării etc.   *   http://ec.europa.eu/environment/nature/knowledge/ecosystem_assessment/index_en.htm Prelucrare din: Popescu, G.; Bara,Simona; Preda, Elena (2021), ”Reconstrucție ecologică. Argumente și provocări”, Ed.ASE, București (în curs de apariție)

În cadrul Strategiei de creștere a Europei în urma pandemiei de COVID-19, precum și a susținerii dezvoltării economice durabile se estimează că va fi necesar ca întreprinderile să dispună de un cadru cuprinzător și de instrumentele adecvate de evaluare în materie de durabilitate pentru a-și putea modifica actualele modele de afaceri în care prioritare vor fi:

• reziliența financiară;
• prevenirea dezinformării ecologice, astfel încât măsurile de finanțare durabilă a investițiilor să poată răspunde cerințelor procesului de redresare economică durabilă și favorabilă incluziunii.

În concepția UE pentru viitoarea susținere a finanțării durabile este necesar să se înceapă cu abordările  privind taxonomia (finanțării durabile) prin, cel puțin, următoarele acțiuni:

1. realizarea unei reglementări privind taxonomia UE în domeniul climei în scopul sprijinirii investițiilor durabile; se consideră că astfel, se va putea asigura mai multă claritate în ceea ce privește activitățile economice, care au cea mai mare contribuție la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale UE;
2. elaborarea unei propuneri de directivă privind raportarea de către întreprinderi a informațiilor referitoare la durabitate,csare să vizeze: îmbunătățirea fluxului de informații între întreprinderi; asigurarea unei mai mari coerențe în raportarea de către companii a informațiilor referitoare la durabilitate, astfel încât firmele din domeniul financiar, investitorii și publicul larg să poată dispune de date și informații comparabile și fiabile în materie de durabilitate;
3. realizarea unor modificări legislative generate prin adoptarea principiului durabilității în domeniul reglementării activităților de investițiilor privind: obligațiile fiduciare[5]; consultanța în materie de investiții; consultanța în domeniul asigurărilor.

Caseta 2. Taxonomia UE, un instrument prin care să se ofere transparență                  întreprinderilor și investitorilor   Taxonomia (numită uneori și taxologie) este o disciplină științifică care se ocupă cu stabilirea unor legi de clasificare și sistematizare a unor domenii reale.   Taxonomia UE își propune să fieeste ”un instrument robust, întemeiat pe date științifice, pentru a se oferi transparență întreprinderilor și investitorilor”. Aceasta definește un limbaj comun pe care investitorii îl vor putea folosi atunci când investesc în proiecte și activități economice, pentru a fundamenta impactul acestora asupra climei și a mediului. De asemenea, prin instituirea Taxonomiei UE se vor  introduce și obligații de publicare de informații pentru întreprinderi și participanții la piețele financiare. Regulamentul CE privind taxonomia are în centrul său de interes adaptarea la schimbările climatice și atenuarea acestora. Astfel de deziderate se bazează pe recomandările științifice făcute de grupul de experți tehnici (TEG) ai UE dedicat finanțării durabile. În concepția inițiatorilor Regulamentul CE privind taxonomia aceasta ar începe prin a se adresa activităților  economice a circa 40 % dintre companiile cotate la bursă, din sectoarele de activitate ce generează aproape 80 % din emisiile directe de gaze cu efect de seră din Europa (energia, silvicultura, industria manufacturieră, transportul și construcțiile). Este de precizat că, în dezbaterile actuale, Regulamentul CE privind taxonomia va avea cel puțin următoarele caracteristici: (i) va fi un document într-o continuă schimbare, în timp; (ii) va reflecta evoluțiile și progresele tehnologice; (iii) periodic vor fi revizuite criteriile de clasificare a activităților și operatorilor.   Prelucrare după Comunicatul CE, 21 aprilie, 2021

Se estimează că prin stabilirea unor criterii de clasificare, sistematizare și clarificare (normalizarea) a componentelor specifice axei privind asigurarea durabilității activităților economice, care contribuie cel mai mult la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale UE, se crează premise realiste ca firmele din domeniul financiar – reprezentate de consultanți, administratori de active sau companii de asigurări și de consultanță – să-și poată actualiza propriile proceduri pe care le vor utiliza în relațiile lor cu clienții (includerea aspectelor legate de durabilitate) și astfel,  să contribuie activ la asigurarea cerințelor tridimensionale de evaluare a activităților specifice societății post-industriale.

• Digitizarea pieței unice și starea ocupării forței de muncă

Strategia UE de creare, prin digitizare, a pieței unice în domeniu are la bază trei piloni: Pilonul 1: un acces mai bun al consumatorilor şi al întreprinderilor la bunuri şi servicii digitale în întreaga Europă; Pilonul 2: crearea condiţiilor adecvate unui mediu concurenţial echitabil pentru dezvoltarea reţelelor digitale şi a serviciilor inovatoare; Pilonul 3: valorificarea la maximum a potenţialului de creştere al economiei digitale.

Atingerea acestui deziderat (de crearea prin digitizare a pieței unice) se regăsește în măsurile ce prevăd ca nivelurile de competenţe digitale „să fie ridicate în rândul angajaților din toate sectoarele economice, precum și în rândul solicitanților de locuri de muncă”.

Documentele strategice ale Comisiei Europene subliniază necesitatea unei ”schimbări” în ceea ce privește modalitățile prin care sistemele de educație și formare profesională se adaptează la revoluția digitală. Pentru materializarea acestui deziderat Comisia și-a propus să abordeze competențele digitale și expertiza în domeniu ca pe niște ”componente cheie” ale viitoarelor sale inițiative privind aptitudinile și formarea viitoarei forțe de muncă.

Este de subliniat că în Raportul de țară din 2015, publicat de Comisia Europeană, s-a aratat că forța de muncă din România deține cel mai slab nivel de abilități IT din Europa – 23% din forța de muncă, comparativ 32% media în UE. Promovarea unor concepte și instrumente suport pentru o transformare sustenabilă a economiei va depinde, în mod substanțial, de structura ocupațională a pieței forței de muncă, de funcționalitatea acesteia.

Datele oficiale comunicate INS privind numărul locurilor de muncă ne-ocupate – în trimestrul I, 2021 – a fost de 38.400, respectiv cu 7,3% (2.800 de locuri de muncă ne-ocupate) peste nivelul înregistrat în ultimul trimestru al anului 2020.  

În România, actuala structură ocupațională nu poate susține crearea prin digitizare a pieței unice, din cel puțin următoarele motive:

• circa 40% dintre absolvenții de învățământ superior sunt concentrați în administrație publică, învățământ și sănătate; acest segment al ofertei de forță de muncă (cei cu studii superioare) este unul scump și, în viitor, va trebui să fie canalizat spre domenii de activitate cu o mai mare valoare adăugată;
• numărul de absolvenți de studii superioare este în creștere, dar, în același timp, piața muncii nu oferă locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor. În acest context, nu greșim să afirmăm că datele oficiale prezintă un grad relativ de reflectare a realităților de pe piața forței de muncă, iar neconcordanța dintre cerere și ofertă (de pe piața muncii) este foarte puternică;
• aproape 60% din forța de muncă lucrează în sectoare ce nu necesită studii superioare (HoReCa; depozite; retail;  alte servicii, etc.[6]);
• în perioada ianuarie – aprilie 2021, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 5.252 persoane, din care doar 11% au participat la cursurile de operator introducere, prelucrare, validare date[7].

În plus, deși companiile sunt obligate să anunțe fiecare loc de muncă vacant apărut (Conform Legii 76/2002 cu modificările și completările ulterioare, prin care se penalizează cu amenzi aspre  încălcările legale), totuși, din diverse motive, se preferă ocuparea posturilor libere fără a mai fi anunțate autoritățile.

În România, problema esențială legată de starea ocupării forței de muncă este aceea că numărul de locuri de muncă generate de economie, mai ales a celor bine plătite și cu perspective în carieră, care înregistrează o creștere lentă ce accentuează decalajul dintre ceea ce oferă economia reală și domeniile în care se pregătesc generațiile ce intră pe piața muncii.

În acest context, este clar că unul dintre cele mai puternice instrumente pentru susținerea digitizării pieței unice europene și implicit a celei naționale îl reprezintă schimbarea ce va trebui produsă în starea actuală a ocupării, respectiv a pregătirii forței de muncă.

Concluzii

Conturarea liniilor directoare de acțiune practică prin crearea unor instrumente suport pentru a se asigura o transformare sustenabilă a economiei în eopca post-industrială este susținută printr-o serie de acțiuni aflate în diverse stadii: unele sunt într-o perioadă premergătoare implementării; altele se află, în diverse grade, în procese de consultare publică; altele deja sunt operaționale/ active pentru politică, economie, societate și mediu.

Dat fiind diversitatea și inegalitățile de identificare și definire a durabilității măsurilor de acțiune practică în eopca post-industrială va fi necesar ca, în perioada următoare, dezbaterile, sintezele, documentele strategice, instrumentele și conceptele propuse / adoptate să fie concepute ca adevărate ”ghiduri” de funcționare / de acțiune în noile condiții atât la nivel global și regional, cât și la nivel național.

Identificarea unor concepte și instrumente suport pentru o transformare sustenabilă a economiei trebuie să aibă la bază conștientizarea fiecărui cetățean de apartenența sa la epoca                            post-industrială, fapt ce îl va obliga la intensificarea proceselor de cunoaștere și de dobândire a unor noi competențe.

Trebuie menționat faptul că în noul context socio-economic și de mediu, specific epocii              post-industriale, abilitățile ce se cer a fi necesare pentru a fi un bun cetățean, un inovator în  construirea unei noi societăți, nu s-au schimbat față de cele din epoca industrială, acestea fiind: spiritul de asociere; abilitatea de a ști să întrebi; capacitatea de observare atentă a lumii în care trăiești; aptitudinea de a aparține și de a activa în cadrul unor rețele de cunoaștere; capacitatea de a avea curajul să experimentezi[8]… dar nu trebuie uitat că toate aceste aptitudini vor trebui să răspundă noilor condiții (ale societății post-industriale).

---

[1]  Club România,  joi, 27 mai, ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, Aula Mare.

Dr.Simona BARA, CSI, cadru didactic asociat la EAM-ASE, București, e-mail: simona.bara@eam.ase.ro

[2] Prelucrare după: https://www.es-partnership.org/; https://seea.un.org/content/global-consultation-complete-draft

[3] Prin HG 877/2018 s-a aprobat a HG 877  2018 Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

[4] Finanțarea durabilă și taxonomia UE: Comisia adoptă măsuri suplimentare pentru a direcționa banii către activități durabile, 21/04/2021

https://ec.europa.eu/romania/news/20210421_finantare_durabila_taxonomia_ue_ro

[5] Fiducia este o instituție din Codul Civil, fiind definită ca operațiunea prin care se transferă drepturi patrimoniale.

[6] ”Anomaliile pieței muncii. Aproape 40% din absolvenții de învățământ superior de la noi sunt concentrați în administrație publică, învățământ și sănătate”, https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24813146-anomaliile-pietei-muncii-aproape-40-din-absolventii-invatamant-superior-noi-sunt-concentrati-administratie-publica-invatamant-sanatate.htm?sbox

[7] https://www.anofm.ro/upload/16493/Comunicat_formare_-_aprilie_2021.pdf

[8] După Jeffrey Phillips, ”The innovators”, 2011, https://innovationmanagement.se/2011/09/08/the-innovators-dna/