de Alexandru Giboi

Fake news și dezinformări, văzute dincolo de clasicul efect imediat asupra campaniilor electorale. Transformarea susținută prin creșterea nivelului de “cunoaștere” și a capacității de adaptare a societății.

Lumea “reală” este de câțiva ani “dublată” de mediul social virtual, Facebook fiind, în România, cea mai importantă structură virtuală ca număr de utilizatori. Grupurile de pe Facebook, prezentate ca și “comunități”, sunt, în fond, doar o metodă prin care platforma se asigură că utilizatorii petrec tot mai mult timp conectați. Astfel, ultimele update-uri ale Facebook favorizează creșterea interacțiunilor cu și în interiorul acestor grupuri. Grupul Romania este una dintre cele mai mari comunități online de români, de pe Facebook. Cei aproximativ 750.000 membri unici asigură un public relativ captiv pentru postări care au, fiecare, un reach de sute de mii de persoane. Cele mai apreciate postări, deci cu reachul cel mai mare, sunt postările religios-mistice și postările “nostalgice” – cele care glorifică perioada comunistă, prin comparații false cu prezentul. Urmează postările anti-masca și cele pro-AUR.

Conform unui studiu personal al unui jurnalist american al postului de radio PBS, cu cât urmărești mai mult o anumită sursa de informații, cu atât mai ușor și mai repede vei crede acele informații. De fapt, se pare că nici nu contează care e sursa, dacă o considerăm credibilă sau nu, sau dacă informațiile primite sunt în concordanță cu ceea ce credeam până atunci ca fiind adevărat. Contează, în cea mai mare măsură, “timpul de expunere”.

Să ne gândim, deci, la publicul ținta al transformării. Care este scopul transformării? Care sunt actorii? Care este rolul societății în cadrul acestui proces? Un rol foarte important este acela de suport pentru factorul politic – executiv și legislativ, care ar trebui sa asigure continuitatea și sustenabilitatea proceselor statale, care, în consecință, pot fi afectate de lipsa de cunoaștere de la nivelul societății. Nu doar guvernanții sau “pătura de sus” a societății trebuie să aibă capacitatea de a înțelege procesele transformaționale, ci și restul, majoritatea populației care votează.

Accesul la informație credibilă reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale societății post-Covid, într-o perioadă în care războaiele tradiționale manifestate prin conflicte militare pot fi atât înlocuite cât și generate de manipularea crezurilor unor populații întregi prin intermediul social media.

Unul dintre aspectele pozitive ale crizei Covid ține de scoaterea forțată la lumină a unor efecte perverse, până de curând aproape ignorate, ale utilizării social media de către mase. Dacă în 2019 încă se discuta despre metodele campaniei lui Donald Trump, bazată pe răspândirea foarte inventivă de dezinformări prin intermediul unei moriști bine puse la punct, formată dintr-o combinație de media tradițională, media “alternativă” și social media, începând cu 2020 am început să observăm cu îngrijorare cum dezinformările pot genera pierderi substanțiale de vieți, crize umanitare și pierderi economice grave. Toate acestea având drept cauză nu lipsa surselor credibile, ci lipsa încrederii unei părți a societății în aceste surse, generată, în mare parte, de lipsa de educație.

Astfel, nu cred că putem vorbi serios despre transformarea economică sustenabilă a unei societăți cu un nivel ridicat de analfabetism funcțional (constant peste 40% cf testărilor PISA din ultimii ani). Șansele sunt destul de mari ca mare parte din populație fie să nu înțeleagă procesul de transformare și să îl privească în consecință drept o amenințare, fie să îl înțeleagă greșit în urma unor “bombardamente cu dezinformări” care, probabil, ar urmări zădărnicirea procesului. Ambele variante presupun o creștere a presiunii politice asupra “reformatorilor”, fapt ce ar îngreuna demersul.

Ca o primă concluzie –  transformarea sustenabilă a economiei nu poate fi operaționalizată fără susținerea educației continue la nivelul întregii societăți, prin politici publice care să vizeze toate categoriile de vârstă prin metode integratoare.

Pe lângă toate acestea, măsurile transformatoare trebuie să țină cont de aspecte ce țin de psihologia poporului român. Orice transformare începută fără o estimare a impactului psihologic asupra maselor poate conduce la efecte pe măsura celor generate de revoluția din 1989, care a “eliberat” o populație fără a-i da însă accesul la instrumente care să îi faciliteze tranziția. Astfel, la 31 de ani de la Revoluție, conform unei cercetări sociologice IICCMER & CSOP, 44% dintre cei intervievaţi afirmau  despre comunism că a fost o idee bună, dar prost aplicată. De asemenea, mai mult de 1 din 8 români este de părere, legat de comunism, că a fost o idee bună şi care a fost şi bine aplicată. În fine, mai puţin de 30% afirmă că a fost o idee greşită, conform aceluiași sondaj.

Acest tip de nostalgie față de “realizările mărețe ale trecutului” este generat, cel mai probabil, de frustrări privind prezentul, provocate de lipsurile cauzate de un nivel de trai scăzut. Astfel, idealizarea trecutului devine o modalitate de a fugi de prezentul “apăsător”.

Exercițiu:

Imaginați-vă un bărbat de 45-50 de ani, cu studii medii sau sub-medii, trăind sub presiunea lipsurilor financiare, a nesiguranței zilei de mâine, care a traversat începutul tranziției anilor 90 aflându-se sub influența unor părinți cărora, cel mai probabil, le venea foarte greu să se acomodeze cu noua realitate, ajungând, astfel, să pună și mai multă presiune pe copilul lor. Un astfel de om nu are nevoie de noi discursuri privind o noua reformă, schimbări sau transformări, ci de înțelegere și de mesaje de care sa ii sugereze stabilitate, pentru a nu ii genera frustrări care se vor manifesta, apoi, prin vot, sau prin lipsa acestuia. Dar, mai ales, are nevoie să acumuleze informații reale, care să nu îi deformeze, și mai mult, realitatea.