Dan Cărbunaru: Globalizarea Războiului Rece
Corespondență din Bruxelles
În timp ce încălzirea globală provoacă frisoane în cancelariile occidentale, globalizarea Războiului Rece începe să fie recunoscută de aliații trans-atlantici.
Occidentul se pregătește serios de confruntarea de sistem la nivel mondial. Liderii vorbesc din ce în ce mai apăsat de nevoia democrațiilor de a se proteja de efectele regimurilor autoritare, având ca vârf de lance Rusia și China.
Dacă după cel de-al Doilea Război Mondial URSS și SUA plus aliații din Europa Occidentală au tras Cortina de Fier și au răcit pentru prima oară războiul, iar ca efect au antrenat în această răcire o parte a lumii, iată că acum globalizarea Războiului Rece este prefigurată de semnalele apăsate transmise de Rusia și China.
G7, NATO, UE par să se pregătească deja și lucrează la șanțurile de apărare, simultan cu întărirea rezilienței în fața acestei provocări. Chiar dacă în cazul G7 doar indirect, prin liderii instituțiilor europene, România e prezentă în toate cele trei formule de stabilitate, pace și bunăstare generate de de Occidentul politic.
Dacă Războiul Rece ne găsea sub ocupație a trupelor sovietice, secătuiți de resurse și sub regim autoritar, azi noua rivalitate dintre autoritarism și democrație ne oferă garanțiile de securitate NATO și bunăstarea generată de UE. În plus, văduviți, în secolul trecut, de salvarea economică prin Planul Marshall, azi avem zeci de miliarde de euro – bani europeni din PNRR plus MFF.
Dacă ne înțelegem corect interesele și șansele, putem trece cu bine peste valurile geopolitice generate de noile realități globale.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


