Matei Bogdan
Publicat în 1 septembrie 2021, 08:51 / 30 elite & idei

Robert Lupițu: Klaus Iohannis îl primește miercuri pe șeful Parlamentului Republicii Moldova. Igor Grosu va participa la deschiderea sesiunii Camerei Deputaților, la invitația lui Ludovic Orban

Robert Lupițu: Klaus Iohannis îl primește miercuri pe șeful Parlamentului Republicii Moldova. Igor Grosu va participa la deschiderea sesiunii Camerei Deputaților, la invitația lui Ludovic Orban

Președintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care va efectua o vizită oficială la București pentru a participa la ceremonia de deschidere a lucrărilor Camerei Deputaților.

Potrivit agendei șefului statului, Iohannis îl va primi pe Grosu la ora 14.00.

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială la București, la invitația președintelui Camerei Deputaților a Parlamentului României, Ludovic Orban, informează legislativul de la Chișinău într-un comunicat.

Vizita lui Grosu la București urmează participării președintelui Klaus Iohannis la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, care au avut loc vineri, la Chișinău.

În acel context, Iohannis a invitat-o pe președinta Maia Sandu să efectueze o vizită oficială în România, prima în această calitate. De altfel, Iohannis și Sandu sunt așteptați la Sibiu, la sesiunea solemnă a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, care se va desfășura în perioada 16 – 19 septembrie, informează Consiliul Județean Sibiu.

Cât privește vizita șefului legislativului de la Chișinău, Igor Grosu va participa la ceremonia de deschidere a lucrărilor Celei de-a doua sesiuni a Camerei Deputaților a Parlamentului României. Aceasta se va desfășura pe 1 septembrie 2021.

În marja vizitei, președintele Parlamentului Republicii Moldova va mai avea o întrevedere cu președinta Senatului României, Anca Dragu, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte ce țin de dialogul existent, precum și fortificarea parteneriatului dintre ambele țări prin noi acțiuni și proiecte comune.

Din delegația Parlamentului Republicii Moldova vor mai face parte deputații Doina Gherman, președintele Comisiei politică externă și integrare europeană; Vladimir Bolea, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară; Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe; Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică; Larisa Voloh, președintele Comisiei administrație publică; Veronica Roșca, vicepreşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi; Petru Frunze, vicepreşedintele Comisiei administrație publică, președintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României; Virgiliu Pâslariuc, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media; Ana Racu, vicepreşedintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice; Ina Coșeru, vicepreşedintele Comisiei mediu și dezvoltare regională.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe