Revin la riscurile pentru economia României pentru că nu-mi dau pace și am tot citit și reflectat la asta. Și de ce să mă îngrijorez tot singur? Importăm inflație atât din zona euro cât și din cea a dolarului. Inflația asta poate să doară tare și repede fiindcă noi suntem importatori neți de mâncare deci putem observa o presiune accelerată pe prețurile produselor esențiale. (n-ar strica să producem mai multă mâncare local, dar să nu începem cu roșiile românești ale lui Dragnea sau cu utopiile dacilor liberi care-și produc totul în grădină). Pe termen mediu merită să ducem niște investiții în zona asta ca să creștem valoarea adăugată, să nu exportăm grâu și să importăm biscuiți. Putem să facem o parte și aici.Cursul și fluxurile de capital. Cât politicile monetare din SUA și zona euro au fost mega flexibile și dobânzile au fost acolo spre zero capitalul a căutat să meargă către zone cu dobânzi mai mari ca România. Dacă Fed-ul și Banca Europeană încep să schimbe tactica și să crească ratele dobânzilor capitalul o va lua negreșit în direcția inversă. De ce să câștigi 6% în România cu toate riscurile când poți să câștigi 3-4% în SUA (exemplu ipotetic). Cu cât mai bruscă e mișcarea lor, cu atât mai rău pentru noi fiindcă e posibil să avem plecări semnificative. Aici două chestii sunt esențiale: să menținem un flux constant de investiții străine și să aduce bani din PNRR și fonduri europene. (nici aici autohtonismul tâmpit nu ajută). Și să avem grijă și la deficit și datorie publică ca să nu ne trezim cu dobânzi cât casa la obligațiuni și să ne putem finanța în continuare. Prețurile mari la energie vor afecta producția industrială, dar încă nu e clar cum și cu cât. Aici în primul rând trebuie să lăsăm prostiile. Nu e nicio conspirație, nicio ocultă. Vedem un fenomen global rezultat din pandemie și revenirea accelerată a economiei, decizii uneori neinspirate și începutul efectelor tranziției la economia verde (unde nu mi-e clar că am ales cele mai bune căi – vom dezbate vreun deceniu de acum înainte). Este posibil ca pentru unele fabrici să nu mai renteze să producă de la un anume cost al energiei în sus. Aici există pansamente pe termen scurt (foarte scumpe) și investiții pe termen lung. Dar dacă tot zbierăm că ne jupoaie nu știu cine, dii pe ei pe mama lor, o să investească mama lui Ștefan cel Mare. Și atunci rămânem la pansamente care vor fi din ce în ce mai scumpe. Pe piața muncii se întâmplă niște lucruri, nu știu cum să vi le spun pentru că le aud și le simt și eu doar anecdotic deocamdată. Tare mi-e teamă că deficitul de forță de muncă dinainte de pandemie a devenit și mai acut, dar nu-l vedeam noi fiindcă restricții. Costul cu forța de muncă va crește accelerat ceea ce va lovi destul de puternic în industriile cu intensitate mare a muncii care exportă chestii low-cost. Nu e nimic rău că vor crește salariile, dar o ajustare foarte bruscă poate pune probleme serioase unor comunități (dacă se închide fabrica nu apare mâine una cu valoare adăugată mai mare), iar pe de altă parte creșterile de costuri și prețuri urmate de creșteri de salarii pot duce la o spirală periculoasă din care nu ne mai oprim. Nu zic că acolo vor duce, dar puțină atenție și îngrijorare nu a omorât pe nimeni.